Sfintirea Asezamantului social-cultural Sfantul Apostol Andrei din parohia Sadova 2

Credincioşii din parohia Sadova 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au participat ieri la sfinţirea Aşezământului social-cultural „Sfântul Apostol Andrei“. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat faptul că Biserica noastră ne îndeamnă permanent la sfinţirea vieţii noastre. „Viaţa de sfinţenie înseamnă cea mai înaltă treaptă de demnitate a omului. Omul, dacă nu are demnitate morală, personală, naţională, nu înseamnă nimic. Ridicarea acestui aşezământ a însemnat o jertfă, însă o parohie, dacă are un preot cu demnitate, bun gospodar, bun slujitor, face minuni chiar şi în vremuri cu lipsuri. Este meritul dumneavoastră, al enoriaşilor, faptul că aţi ridicat acest aşezământ, călăuziţi de pr. paroh Simion Mândrilă, ajutat de pr. slujitor Benedict Cuciureanu“, a apreciat IPS Pimen.

Sală de prăznuire, muzeu şi cabinet medical

Aşezământul parohiei Sadova 2 a fost ridicat între anii 2006-2011 de către enoriaşii din parohie „cu mari jertfe“, după cum ne-a spus pr. paroh Simion Mândrilă. Clădirea cuprinde la parter sala de prăznuire şi bucătărie. La etaj va funcţiona un cabinet medical prin implicarea a doi medici voluntari. Etajul aşezământului mai cuprinde o cameră pentru protocol, două săli muzeistice (o sală dedicată obiectelor bisericeşti, iar cealaltă, tradiţiilor şi obiceiurilor satului). O altă încăpere este destinată şedinţelor consiliului parohial şi activităţilor catehetice pe care parohia le derulează cu tinerii şi copiii. Tot la etaj va funcţiona o bibliotecă şi arhiva parohiei. „Trebuie să amintim familia domnului Mircea Coca care a pus temelia acestui aşezământ. Fiecare dintre credincioşii din parohie a contribuit după posibilităţi pentru a ridica aşezământul. Am mai fost ajutaţi de Primăria Sadova, Consiliul Local Sadova. Nădăjduim că enoriaşii de toate vârstele se vor simţi bine în acest aşezământ, pentru că toţi s-au ostenit prin munca lor“, a spus pr. paroh Simion Mândrilă.

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Nov 29, 2011
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei