Sfintirea Bisericii Buna Vestire din Botosani

Duminica, 26 mai 2013, orasul Botosani l-a avut ca oaspete pe Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care, in sobor de preoti si diaconi, a sfintit noua si frumoasa biserica a parohiei Buna Vestire din cartierul Primaverii, potrivit doxologia.ro. Slujba de sfintire prin stropire cu apa sfintita si prin ungere cu Sfantul si Marele Mir a fost urmata de Sfanta Liturghie savarsita pe o scena special amenajata pe un teren din vecinatatea lacasului de cult, la care au participat cu evlavie in jur de 5000 de credinciosi. Din soborul preotilor slujitori, alaturi de pr. Dan Afloroaiei, parohul Bisericii Buna Vestire , si de pr. Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botosani, au facut parte si pr. Marian Timofte, consilier in cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iasilor si pr. Florin Chirila, inspector bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.Atat in timpul slujbei Sfintei Liturghii, cat si dupa finalul acesteia, credinciosii prezenti la sarbatoarea bisericii botosanene au intrat in altarul noului lacas sfintit, unde s-au inchinat, primind binecuvantare de la un preot. Oriunde bate un clopot si oriunde se afa un preot, acolo se gaseste Vitezda, locul unde vine Hristos sa ne intalneasca pe noi Dupa rostirea Sfintei Liturghii, a urmat cuvantul de invatatura al Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, in care acesta a vorbit despre rolul suferintei in viata omului: In textele evanghelice si in Apostolul rostit la slujba de astazi, ni s-au relatat cazurile a trei bolnavi vindecati: slabanogul bolnav de 38 de ani, vindecat de Domnul Hristos, un alt slabanog, vindecat tot de Domnul Hristos, prin mana si rugaciunea Sfantului Apostol Petru, si o tanara, numita Tavita, in traducere Caprioara, care a fost vindecata de moartea ei, caci Domnul Hristos a ridicat-o din morti, asa cum a facut si alta data, cu prietenul sau Lazar sau cu fiul vaduvei din Nain. Prin cele trei vindecari, de fapt doua in modul real si cea de-a treia, inviere din morti, dar care tot vindecare de boala mortii este, suntem introdusi in aceasta zi in taramul cel adanc, cel de neexplicat, al suferintei omului pe acest pamant. Acest nefericit taram il cuprinde pe fiecare om, in trupul sau, prin atat de multe boli, si in sufletul sau, din ce in ce mai mult, prin boala depresiei, prin boala insingurarii si, mai ales, prin bolile care il cuprind adesea, boala neiubirii, boala neiertarii, boala nerugaciunii, boala necredintei, boala deznadejdii si boala judecatii. Ne intrebam de ce sufera omul pe pamant si niciodata nimeni nu a putut sa dezlege taina aceasta, in afara de Domnul Hristos, care nu a dat un raspuns teoretic la acest lucru, ci a luat asupra Sa suferinta omului. El, Cel fara de pacat, s-a impovarat cu suferinta fiecarui om de la Adam si pana astazi, si pana la sfarsitul lumii. In Evanghelia de astazi ni se aminteste despre un loc numit Vitezda, unde a fost vindecat slabanogul care astepta vindecarea de aproape patru decenii. Sfintii Parinti arata ca Vitezda, adica locul de tamaduire, se afla astazi oriunde se savarseste Dumnezeiasca Liturghie, unde este inaltata o biserica, unde este sfintit un altar, biserica nefiind altceva decat un spital duhovnicesc. Biserica nu este tribunal, in care se judeca si se condamna pacatele, ci in primul rand, ea este spital duhovnicesc, loc de tamaduire, medicament pentru trup si pentru suflet. Oriunde bate un clopot, oriunde se afa un preot, oriunde este o biserica, acolo se gaseste Vitezda, locul unde vine Hristos sa ne intalneasca pe noi, slabanogii acestei vieti, cuprinsi de multime de pacate si asteptand de cativa ani sau de cativa zeci de ani, adesea, fara sa recunoastem boala din noi, sa vina Domnul Hristos si sa ne intrebe daca dorim sa fim vindecati .La finalul Sfintei Liturghii, parintele protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfintire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan si pus la slujba tarnosirii in piciorul Sfintei Mese din Altar, dupa care pr. paroh Dan Afloroaiei a adresat cateva cuvinte multimii prezente, in care a facut referire la cei care au facut posibila ridicarea lacasului de cult : Ne-am rugat Bunului Dumnezeu sa ne dea putere si sanatate sa desavarsim un lucru bun inceput de parintele Emilian Hrubaru, care este vrednic de pomenire. De-a lungul timpului, au fost multi binefacatori, multi donatori, multi prieteni care ne-au ajutat, care ne-au sfatuit si care au fost si sunt alaturi de noi .Sarbatoarea bisericii botosanene s-a incheiat cu acordarea rangului de iconom stavrofor parintelui paroh Dan Afloroaiei si cu acordarea distinctiei Crucea Moldava pentru mireni colonelului Dionisie Bradatan.Biserica Buna Vestire din Botosani a fost infiintata in luna mai 1995, ctitorul sau fiind parintele Emilian Hrubaru, care s-a stins din viata in 2002. Lucrarile au fost continuate de preotul paroh actual, Dan Afloarei. Initial, biserica a fost construita din lemn, insa intre timp in acelasi spatiu a fost ridicata biserica din caramida. Aceasta a fost finisata atat la interior, cat si la exterior, avand nevoie doar de pictura interioara.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 786

Id: 31228

Data: May 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).