]]>Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 11-a după Rusalii, zi în care i-am cinstit şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar la marea sărbătoare a satului au participat mulţimi de credincioşii, fii ai satului şi numeroşi oaspeţi, amintindu-l aici pe ambasadorul României la Vatican, Excelenţa Sa domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, după cum aflăm de la mitropoliaardealului.ro. Locaşul de cult zidit la 1796 de Samuel von Brukenthal pentru credincioşii ortodocşi din localitatea unde baronul sibian a ridicat un castel, a fost renovat şi înfrumuseţat în ultimii ani, prin strădaniile preotului paroh Victor Pandrea, ale autorităţilor locale din comuna Voila şi ale credincioşilor. Pentru că nu s-au găsit mărturii ale sfinţirii acestei biserici, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat întreaga rânduială de târnosire, la exterior şi la interior. După slujbă, ierarhul le-a explicat credincioşilor înţelesurile acestei rânduieli liturgice, iar mai apoi toţi cei prezenţi au intrat în Sfântul Altar pentru a se închina la Sfânta Masă şi la capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Iertarea divină Sfânta Liturghie a fost oficiată într-un cort amenajat în curtea bisericii. În sobor s-au aflat protopopul de Făgăraş 2, Ion Tărcuţă, precum şi slujitori ai sfintelor altare din împrejurimi. Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de părintele Victor Pandrea, care a elogiat personalitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache. La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat Evanghelia duminicii şi le-a explicat credincioşilor învăţăturile desprinse din Pilda datornicului nemilostiv. Părintele Mitropolit a felicitat comunitatea pentru renovarea bisericii şi mai ales pentru dragostea faţă de tradiţiile sfinte româneşti. Mai apoi, ierarhul a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica românilor migranţi, intitulat „Iubirea de Biserică şi Neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni”. Sărbătoarea s-a încheiat cu oferirea unor acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, dar şi Primăriei Voila. De asemenea, părintele Victor Pandrea a fost hirotesit iconom stavrofor.
Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din localitatea Sambata de Jos
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 524
Id: 55000
Data: Aug 19, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a XI-a După Pogorârea Sfântului Duh, 16 august 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, având alături un sobor .....
Data: Aug 19, 2015
]]>Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri, 18 august 2015, în şedinţa lunară, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul .....
Data: Aug 19, 2015
]]>În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizită pastorală în Parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, la invitația .....
Data: Aug 19, 2015
]]>Sâmbătă, 15 august, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Buta din loc. .....
Data: Aug 19, 2015
]]>În perioada 1 – 2 septembrie 2015, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Essex (Anglia), la invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul .....
Data: Aug 19, 2015
]]>Biserica Ortodoxă a sărbătorit la 15 august 2015 Adormirea Maicii Domnului. În această zi, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit slujba de sfinţire a unei troiţe .....
Data: Aug 19, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).