Sfintirea bisericii din satul nemtean Ghidion

]]>Duminică, 06 septembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un numeros sobor de preoți coordonați de părintele Munteanu Dragoș, protopop de Roman, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii Sfântul Gheorghe din parohia Ghidion, care prin implicarea părintelui paroh Stan Vasile și a enoriașilor din această parohie a fost restaurată în totalitate și pictată, după cum informează site-ul oficial al eparhiei. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a sfințit întreg ansamblul ecleziastic ce cuprinde un așezământ social-filantropic și o bibliotecă parohială închinate părintelui protosinghel Vichentie Mălău (1887-1945), casa parohială așezată sub ocrotirea dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și, de asemenea, a binecuvântat bustul ridicat în memoria părintelui Vichentie-Mălău, fiu al satului și cunoscut părinte spiritual trăitor în Sihăstria Neamțului, stareț și duhovnic al cunoscutei lavre monahale, a cărui personalitate a fost comemorată anul acesta în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorile comunei Stănița, în contextul declarării anului 2015 ca An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor personalități ecleziastice din eparhii. După sfințirea bisericii, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înaltpreasfinția Sa a subliniat semnificațiile pericopei evanghelice din această Duminică, vorbind despre chemarea la Cina cea de Taină adresată de Dumnezeu creștinului de astăzi și de pretutindeni cu prilejul fiecărei Sfinte Liturghii, evidențiind faptul că ansamblul ecleziastic ctitorit la Ghidion este răspunsul acestei comunități la chemarea dumnezeiască. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul profesor de religie Lezeu Alexandru a fost hirotonit diacon. La final, pentru implicarea deosebită în coordonarea lucrărilor de renovare și construire a ansamblului bisericesc, părintelui Stan Vasile i-a fost oferită distincția de iconom stavrofor, iar ctitorilor li s-au înmânat distincții de vednicie. La rândul său, părintele protopop Munteanu Dragoș a mulțumit pelerinilor și enoriașilor prezenți pentru evlavia cu care au participat la această comuniune duhovnicească de mare însemnătate pentru istoria satului Ghidion. De asemenea, la acest eveniment memorabil pentru comuna Stănița și în mod deosebit pentru ghidioneni au participat și tinerii elevi de la Școala Generală cu clasele I-VIII din Ghidion, care, sub coordonarea doamnei director Stan Alina, au rostit un colaj de poezii închinate părintelui Vichentie, recitând totodată și imnul Cămașa baptismală, închinat Duminicii a XIV-a, ce îl are ca autor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din satul nemtean Ghidion

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 396

Id: 55686

Data: Sep 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).