Duminica 1 dupa Rusalii (15 iunie 2014) – a Tuturor Sfintilor –, a fost zi de mare sarbatoare pentru credinciosii Filiei Cocârceni a Parohiei buzoiene Balanesti. Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, a târnosit biserica având hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron“, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne-a declarat Dragos Olteanu.La finalul slujbei de sfintire, Înaltpreasfintia Sa a rostit un cuvânt de învatatura, în care a subliniat faptul ca „o biserica – locas de cult este un simbol sau o pregustare a Împaratiei lui Dumnezeu, deoarece, aici, în fiecare duminica si sarbatoare, se savârseste Sfânta Liturghie. Aici veniti, ca sa va întâlniti, în rugaciune, cu Întemeitorul Bisericii si Capul ei, Care este Mântuitorul Hristos si de la Care asteptam «toata darea cea buna si tot darul desavârsit», si sfintirea sufletelor noastre, prin pogorârea harului Sfântului Duh asupra noastra. Nu este putin lucru sa ridicati o biserica sau sa o înnoiti; este cel mai mare act de jertfire din partea dumneavoastra“.Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei.Potrivit traditiei, toti cei prezenti au avut posibilitatea sa treaca prin Sfântul Altar, sa se închine si sa sarute Sfânta Masa, Sfânta Evanghelie si Sfânta Cruce.Lacasul de cult din satul Cocârceni a fost ridicat în perioada 1819-1821. În ultimii ani, biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare si înfrumusetare. Pictura a fost realizata între anii 2012-2013, prin stradania preotului paroh, Ion Baicociu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 570
Id: 41623
Data: Jun 16, 2014
Imagine:
În judetul Botosani au debutat vineri, 13 iunie, o serie de manifestari dedicate împlinirii a 125 de ani de la moartea poetului national Mihai Eminescu, informeaza .....
Data: Jun 16, 2014
Mihai Eminescu a fost comemorat, astazi, 16 iunie 2014, la Academia Româna, în cadrul unei sesiuni solemne la care a fost prezent si Patriarhul României, Preafericitul .....
Data: Jun 16, 2014
Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea la cele vesnice a poetului national Mihai .....
Data: Jun 16, 2014
La initiativa si cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, si prin grija Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, .....
Data: Jun 16, 2014
Manastirea Petru Voda din judetul Neamt a fost, timp de o zi, loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi din toata tara care au participat la slujba Parastasului pentru vrednicul de .....
Data: Jun 16, 2014
Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat sâmbata, 14 iunie, în mijlocul credinciosilor Parohiei Ruscova, Vicariatul Ortodox Ucrainean .....
Data: Jun 16, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).