Sfintirea Bisericii Parohiei Rudeni

]]>Biserica Sfinții 40 de Mucenici din satul Rudeni, judeţul Ilfov, a îmbrăcat haine de sărbătoare în duminica aceasta, 06 septembrie 2015. Sfântul lăcaș a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, informează TRINITAS TV. Cu acest Prilej, Preasfinția Sa a explicat faptul că „din punct de vedere spiritual sfințirea Bisericii Parohiei reprezintă cel mai important lucru pentru că biserica este cea mai frumoasă, cea mai aleasă jertfă pe care o comunitate o închină lui Dumnezeu”. „În ziua sfințirii, această jertfă este îmbrăcată de harul Duhului Sfânt prin slujba sfinţirii, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir. Această jertfă a credincioşilor devine după momentul sfinţirii casă a lui Dumnezeu, poartă a Cerului, o nouă scară a lui Iacov prin care harul lui Dumnezeu coboară în mijlocul comunităţii şi prin care comunitatea se roagă şi se pregăteşte pentru a urca de la pământ la cer, de la moarte la viaţă. De aceea, Biserica văzută fiind inima, locul de întâlnire al comunităţii celor botezaţi în numele Preasfintei Treimi, reprezintă locul cel mai sacru din spaţiul locuit de o comunitate, reprezintă locul întâlnirii comunităţii cu Dumnezeu, locul în care Dumnezeu coboară prin harul Său prin diferite taine, ierurgii şi slujbe ale Bisericii, dar mai ales locul în care Dumnezeu ni se împărtăşeşte trup şi sânge prin Sfânta Împărtăşanie şi unde Biserica de pe pământ, comunitatea care se luptă pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor, se roagă împreună cu Biserica triumfătoare din Cer. Biserica este nu numai locul întâlnirii credincioşilor cu Dumnezeu, ci este locul de întâlnire al credincioşilor cu sfinţii lui Dumnezeu, dar şi cu drepţii din comunitatea respectivă care după ce au murit au primit binecuvântarea intrării în Împărăţia Cerurilor ca răsplată pentru viaţa lor creştină autentică, pentru faptele bune pe care le-au săvârşit, pentru mărturisirea credinţei în mijlocul comunităţii din care au făcut parte”,a mai subliniat Preasfinţitul Părinte Varlaam. Sfântul așezământ a fost pictat și, de asemenea, au fost efectuate mai multe lucrări de consolidare și renovare. Biserica din satul Rudeni a fost construită începând cu anul 1850, fiind necesară unei populații de fermieri ce s-a așezat la marginea Bucureștiului. În anul 1872 lucrările la construcția Bisericii s-au terminat, Biserica primind hramul Sfinții 40 de Mucenici.

Download: Click for download attached file: Sfintirea Bisericii Parohiei Rudeni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 55632

Data: Sep 6, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).