Sfintirea Bisericii Sf. Ap. Petru si Pavel din Botosani

In ziua praznuirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Inalt Preasfintitul Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel din orasul Botosani pentru a binecuvanta si sfinti biserica pe care tocmai au inaltat-o catre cer, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.Sarbatoarea a inceput cu slujba de sfintire, in debutul careia s-au citit trei paremii, adica texte biblice din Vechiul Testament, dintre care cea dintai, extrasa din Cartea a III-a a Regilor, a fost rostita de catre Inalt Preasfintitul Teofan. Prin acest text, care nu este altceva decat rugaciunea inaltata catre Dumnezeu de regele Solomon la tarnosirea templului din Ierusalim, se cere lui Dumnezeu sa vegheze necontenit asupra noului lacas, dar si asupra celor care isi vor pleca genunchii inaintea jertfelnicului ce se afla intr-insul: Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau; Insa cauta la rugaciunea robului Tau si la cererea lui, Doamne, Dumnezeul meu! Asculta strigarea si rugaciunea lui cu care se roaga astazi; Sa-ti fie ochii Tai deschisi ziua si noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: «Numele Meu va fi acolo»; sa asculti strigarea si rugaciunea cu care robul Tau se va ruga in locul acesta. Sa asculti rugaciunea robului Tau si a poporului Tau, Israel, cand ei se vor ruga in locul acesta; sa asculti din locul sederii Tale cel din ceruri, sa asculti si sa miluiesti. A urmat apoi cealalta parte a randuielii sfintirii: inconjurarea bisericii in procesiunea de sfintire, stropirea cu apa sfintita, ungerea cu Sfantul si Marele Mir si tarnosirea sfintei mese.Slujba a continuat cu Sfanta Liturghie in cadrul careia Inalt Preasfintitul Teofan a impartasit celor prezenti si un cuvant despre praznicul zilei inchinat celor doi Apostoli care reprezinta chipurile crestinilor din toate timpurile si din toate locurile ce au nazuit sa-L aiba pe Domnul in viata lor. Cu indemnul Sfantului Apostol Pavel, IPS Teofan i-a indemnat pe credinciosii prezenti sa fie urmatori ai apostolilor, precum ei insusi au fost urmatorii Domnului Hristos, precizand faptul ca putem implini aceasta doar prelungind in viata noastra statutul de apostol, fiind apostoli in familia noastra, in parohia noastra, in neamul nostru.La finalul Sfintei Liturghii, pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botosani, a tinut sa precizeze faptul ca aceasta biserica a fost ctitorita prin osteneala, sarguinta si darnicia unei singure familii, familia Beristeanu Petrica si Minodora, impreuna cu fiii si nepotii lor, lucru ce aminteste de viata boierilor si domnitorilor din vechime care astfel isi aratau recunostinta lor fata de Dumnezeu. Ca intarire a celor spuse de parintele protopop, Inalt Preasfintitul Teofan a acordat pentru trei familii din marea familie de ctitori distinctia Crucea Moldava, ca simbol al credintei jertfelnice in Sfanta Treime. A urmat apoi un cuvant al unui membru al familiei de ctitori care a vorbit despre marea sansa de a deveni ctitor pururea pomenit, dar si un cuvant al parintelui paroh, Ulman Mihai, care si-a exprimat dorinta de a prelungi zidirea bisericii si in inimile credinciosilor. Pentru activitatea sa de pana acum, inceputa la data de 18 decembrie 2007, parintele Ulman Mihai a primit din partea Inalt Preasfintitului Teofan distinctia de iconom.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 718

Id: 32172

Data: Jul 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).