Sfintirea Bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Parohia Odaieni, judetul Braila

]]>În Duminica închinată vindecării minunate a orbului din naștere, credincioșii din mica comunitate parohială a localității Odăieni, Protopopiatul Însurăței, județul Brăila, au trăit momente de aleasă înălțare sufletească, întrucât biserica parohială a primit veșmântul luminos al sfințeniei, a precizat Părintele Gabriel Molocea. Anul 1960 reprezintă momentul atestării documentare a localității. Aceasta a luat ființă prin mutarea definitivă, pe terenul actual al parohiei, a mai multor familii din satul buzoian Odăile care, inițial, se stabileau doar temporar în zonă, cu prilejul campaniilor agricole. Firesc, credincioșii de aici au simțit nevoia construirii unui locaș de închinare. Dorința lor avea să se concretizeze prin ridicarea unei biserici de mici dimensiuni în anul 1969, iar mica localitate Odăieni avea să devină, din punct de vedere administrativ, filială a parohiei Ciocile. Între anii 1988 - 1996, biserica a trecut prin lucrări de consolidare și a fost împodobită cu pictură în tehnica ”tempera”. În anul 1997, prin Decizie Chiriarhală, s-a înființat parohia Odăieni. Cu binecuvântarea și permanenta purtare de grijă a Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, în perioada 2010 - 2014 au fost executate lucrări de reparații și întreținere a locașului de cult. Sub îndrumarea pc pr. Dumitru Stanciu, cele 58 de familii care formează parohia Odăieni, într-un exemplu practic de jertfă și dărnicie, au înzestrat și împodobit biserica cu cele necesare slujirii, pentru ca în data de 17 mai 2015, în Anul omagial a misiunii parohiei și mănăstirii, astăzi, locașul de cult să primească haina luminoasă a sfințeniei. După rânduiala Bisericii Ortodoxe, slujba de sfințire a fost urmată de trecerea credincioșilor prin Sfântul Altar, închinarea acestora înaintea Sfintei Mese și primirea arhiereștii binecuvântări. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Chiriarhul Dunării de Jos pe un podium special amenajat în imediata apropiere a bisericii, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa credincioşilor din parohie dar şi din localitățile învecinate. De asemenea, copii participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, înveșmântați în portul popular al zonei, au dat răspunsurile la strană, într-o frumoasă cântare omofonă cu ceilalți credincioși prezenți la Sfânta Liturghie. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, la care au fost invitați toți credincioșii prezenți.

Download: Click for download attached file: Sfintirea Bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Parohia Odaieni, judetul Braila

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 534

Id: 51808

Data: May 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).