Sfintirea Catedralei din Suceava

]]>Catedrala ortodoxă Naşterea Domnului din Suceava va fi sfinţită duminică, 4 octombrie 2015. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Primirea ierarhilor se va face în jurul orei 09:00. Slujba de târnosire va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. După sfinţirea lăcaşului de cult, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă special amenajată în apropierea Catedralei, după cum informează Doina Ciobanu, corespondent TRINITAS TV. Potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe Române, credincioşii prezenţi la sărbătoarea de mâine vor putea intra să se închine în Sfântul Altar. Construcţia impunătoarei biserici a început în anul 1991. Lăcaşul de cult are 70 de metri lungime şi 82 de metri înălţime.

Download: Click for download attached file: Sfintirea Catedralei din Suceava

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 56644

Data: Oct 4, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).