Sfintirea Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilitati Neuropsihice - Filipesti

]]>Joi, 23 iulie 2015, a avut loc slujba de sfințire a Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilități Neuropsihice din Filipești (județul Bacău).Delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la acest eveniment, a fost părintele Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, care a sfințit complexul de la Filipești alături de un sobor de preoți, potrivit epr.ro. ”Înființarea acestui complex de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilități Neuropsihice este parte a unor serii de măsuri inter-conectate ce vizează închiderea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni și, în mod implicit, realizarea reformei instituționale a sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități la nivelul județului Bacău”, a declarat preotul Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt al DGASPC Bacău. La evenimentul de joi au fost prezenți, alături de reprezentanții Eparhiei Romanului și Bacăului, Mihaela Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, președinte al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, deputați băcăuani, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.

Download: Click for download attached file: Sfintirea Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilitati Neuropsihice - Filipesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 466

Id: 54155

Data: Jul 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).