Sfintirea pietrei de temelie pentru prima biserica romaneasca din Homoli - Serbia

]]>La 22 mai, la sărbătoarea "Aducerea Moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae", cunoscută în zonă sud denumirea "Snicola devară", a fost sfințită piatra de temelie pentru prima biserică românească din zona Homoli, care va purta hramul acestei sărbători. Slujba puneri pietrei de temelie a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, impreunăcu Pr. Petru Hogea, consilier administrativ al protopopiatului şi Pr. Iel Buobu Lui, paroh de Horreum Margi şi Isacova. Credincioşilor acestei zone, care de mult timp doresc o biserică în care să se slujească în limba lor maternă şi care să țină de Biserica Neamului, Patriarhia Română, a fost împlinite rugăciuni înălțate către Dumnezeu de multe zeci de ani în urmă. La finalul slujbei, Pr. Boian a ținut un cuvânt de învățătură după care a mulțumit Domnului Tomislav care a donat terenul pentru ridicarea bisericii şi Domnului Dragan Demici care a organizat lucrările împreună cu enoriaşii din zonă.

Download: Click for download attached file: Sfintirea pietrei de temelie pentru prima biserica romaneasca din Homoli - Serbia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 52015

Data: May 24, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).