Sfintiri si binecuvantari arhieresti in Transilvania

In ultima duminica a lunii septembrie, mai multe comunitati transilvane au fost binecuvantate de ierarhii care au savasit slujbe de sfintire ale lacaselor de cult si Sfanta Litughie. De asemenea, credinciosii au fost indemnati sa raspunda chemarii adresate de Mantuitorul Iisus Hristos de a iubi pe vrajmasi si de a face bine celor ce ne fac rau, pentru a putea, in acest mod, sa indeplineasca porunca iubirii. Credinciosii din Velt, judetul Sibiu, au trait clipe de mare sarbatoare in ultima duminica a lunii septembrie, cand Inaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, a venit in micuta comunitate din apropierea Mediasului, a sfintit pictura Bisericii Buna Vestire din sat si a binecuvantat lucrarile de renovare si infrumusetare a lacasului de cult, informeaza "Ziarul Lumina". Situat in Podisul Tarnavelor, in apropiere de statiunea balneara Bazna, satul Velt a fost impodobit ca la o mare sarbatoare. Credinciosii l-au intampinat pe IPS Mitropolit Laurentiu imbracati in costume populare, iar autoritatile locale au pregatit in detaliu manifestarile dedicate acestei zile. Biserica Buna Vestire din Velt a fost zidita la 1903. Din 2008 si pana in prezent, lacasul de cult a fost renovat complet. Cu sprijinul credinciosilor din Velt, a autoritatilor judetene si locale, parohul Bogdan Constantin Taifas a reusit sa initieze si sa duca la bun sfarsit drenajul si subzidirea, reparatiile acoperisului, tencuielilor exterioare, iar in interior biserica a fost pictata si impodobita cu catapeteasma, strane, mobilier si parchet. In ziua binecuvantarii acestor lucrari si de sfintire a picturii, mai multi preoti din imprejurimi si de mai departe au venit la Velt, impreuna cu credinciosii care au sprijinit financiar lucrarile amintite, pentru a se bucura de aceasta sarbatoare impreuna cu enoriasii de aici. Amintim pe protopopul de Medias, Ovidiu Gaban si alti slujitori ai Domnului. Dupa sfintire, ierarhul a oficiat Sfanta Liturghie in biserica din Velt, in prezenta sutelor de credinciosi, a primarului comunei Bazna si a unor oaspeti de seama. Raspunsurile liturgice au fost date de o parte a Grupului psaltic Sfantul Andrei Şaguna din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.Porunca iubiriiIn cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu a talcuit Evanghelia citita la Sfanta Liturghie, un fragment din Predica de pe Munte a Mantuitorului Iisus Hristos. Mantuitorul Iisus Hristos a schimbat dreptul de razbunare din Legea Vechiului Testament si a aratat ca nu suntem stapani si n-avem dreptul de a ne razbuna pe cineva. Doar Dumnezeu are dreptul de a face dreptate, pentru ca dreptatea Lui este cea adevarata si se va implini deplin dincolo, in Ceruri. Mantuitorul Iisus Hristos a adus Legea iubirii ca temelie a vietii spirituale, la modul absolut. Daca am iubi, cum spune Evanghelia de astazi, pe cei ce ne iubesc, n-am realizat mare lucru, ci doar am raspuns celui ce ne-a facut un bine. Dar daca iubim pe cei ce ne fac rau, daca facem bine celui care ne-a nedreptatit, daca dam imprumut fara sa mai cerem inapoi, lasand acestuia un dar, atunci raspundem chemarii de a ne iubi vrajmasii si de a face bine celor ce ne fac rau. Doar in acest mod putem indeplini porunca iubirii, a subliniat ierarhul. Apoi, IPS Mitropolit Laurentiu i-a felicitat pe credinciosii din Velt pentru realizarile din parohie si a oferit acte de cinstire Adunarii si Consiliului parohiale, primarului Lucian Gligor Scumpu si Consiliului local, precum si altor binefacatori. Pentru eforturile depuse in acesti ani in parohia din Velt, preotul Bogdan Constantin Taifas a fost hirotesit iconom. Parintele Taifas i-a oferit ierarhului in dar un tablou al parintelui Arsenie Boca, intrucat in ziua de 29 septembrie s-au implinit 103 ani de la nasterea sa. Sarbatoarea a continuat la Caminul Cultural din sat, unde a avut loc agapa frateasca si un moment artistic, prin care satenii si oaspetii s-au bucurat de frumoasele pricesne si cantari folclorice specifice zonei.IPS Andrei a sfintit Biserica din IacobeniBiserica din localitatea clujeana Iacobeni a fost sfintita duminica de Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Slujba de tarnosire a noului locas de cult, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, a fost oficiata in sobor de preoti si diaconi, din care a facut parte si protopopul de Turda, Daniel Crisan. A urmat oficierea Sfintei Liturghii, pe o scena special amenajata in curtea bisericii. Dupa momentul citirii peicopei evanghelice, IPS Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenti un cuvant de invatatura despre iubirea vrajmasilor. Daca suntem sinceri, recunoastem ca inca nu am ajuns perfecti si nu-i prea putem iubi pe vrajmasi. Or, Domnul nostru Iisus Hristos, in Evanghelia de astazi, tocmai lucrul acesta ne invata, sa ii iubim pe vrajmasii nostri, a spus ierarhul. La slujba au fost prezenti numerosi credinciosi din localitate si din imprejurimi, oficialitati locale si judetene. La final, IPS Mitropolit Andrei a acordat distinctii, din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, celor care s-au implicat in edificarea acestui locas de rugaciune. Parohul Dan Paul Ovidiu a fost ridicat in rangul de iconom, iar Vasile Onaca, principalul ctitor al locasului de cult, a primit distinctia Crucea Transilvana. Totodata, IPS Mitropolit Andrei a daruit diplome de aleasa cinstire altor ctitori si binefacatori ai bisericii. Biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului din Iacobeni a fost construita intre anii 2007-2013. Piatra de temelie a fost pusa pe 18 martie 2007 de catre Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. In Parohia Iacobeni mai exista o biserica veche, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihai si Gavriil, ce se afla intr-o stare avansata de degradare.Sfintire in Parohia BeldiuInaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent duminica in mijlocul credinciosilor din Parohia Beldiu, Protopopiatul Aiud. Ierarhul a sfintit biserica din localitate, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, apoi a savarsit Sfanta Liturghie si a rostit cuvantul de invatatura. Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construita in anul 1939 in timpul pastoririi preotului Radu Craciun, prin contributia benevola a credinciosilor, zidindu-se din temelie in urma demolarii vechii biserici zidita in anul 1816. In anul 1991 sub pastorirea preotului Sava Ovidiu biserica a fost infrumusetata cu pictura. Este in forma de nava cu un turn in fata, formand o singura cladire. Din anul 2007 au inceput lucrari de renovare si infrumusetare a sfintei biserici, care, anul acesta, cu ajutorul Bunului Dumnezeu si prin jertfa multor credinciosi s-au finalizat, a spus parohul Razvan Enache.Resfintirea bisericii din Parohia AleusPreasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, a resfintit biserica din Parohia Aleus, Protopopiatul Şimleu Silvaniei. Alaturi de ierarh au mai luat parte la slujba protopopul Dan Haiduc, parohul Nicolae Sirca, preoti din parohiile vecine sau fii ai satului, dar si multime mare de credinciosi. Dupa resfintirea bisericii, a fost savarsita Sfanta Liturghie pe o scena amenajata in curtea locasului de cult. In cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Petroniu a hirotonit diacon pe tanarul Sorin Man, urmand ca in duminica urmatoare acesta sa fie hirotonit preot pe seama Parohiei Valea Loznei, Protopopiatul Jibou. In cuvantul de invatatura, PS Petroniu a aratat ca prin indemnurile Mantuitorului de a binecuvanta pe cei ce ne blestema si de a iubi pe cei ce ne urasc, ne despartim definitiv de legea Vechiului Testament, care era condusa de legea talionului care spunea ca, daca cineva a omorat, sa fie omorat si el. Dupa legea talionului, daca cineva pricinuia o suferinta, trebuia sa sufere pedeapsa egala cu suferinta pe care a produs-o. Mantuitorul vazand, insa, ca niciodata nu se poate indeparta sau elimina raul cu rau sau prin rau, a venit cu indemnul de a iubi pe toti semenii, inclusiv pe vrajmasii nostri. De aceea regula de aur a crestinismului este «precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor asemenea». Poporul roman a sintetizat in mod negativ aceasta sintagma prin proverbul «ce tie nu-ti place, altuia nu-i face», a spus PS Petroniu, care a adaugat: de aici invatam ca daca asteptam ca cineva sa ne respecte, sa ne iubeasca, si noi suntem datori sa facem exact aceleasi lucruri. Trebuie sa fim constienti ca exista o lege a compensatiei. Vorbim despre rasplata lui Dumnezeu nu doar in viata de veci ci si in aceasta viata. Vedem ca celor care fac bine li se intoarce acest bine, iar cei care fac rau, la randul lor, primesc rau, fiindca Dumnezeu corecteaza astfel erorile si greselile, fiindca El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, iar in acelasi timp rasplateste si binele. PS Petroniu a remarcat faptul ca noi putem elimina raul prin iubire, niciodata prin rau. Cel mai bun exemplu de urmat este chiar Mantuitorul, care, cand era batjocorit pe cruce, s-a rugat «Tata, iarta-le lor pacatul acesta ca nu stiu ce fac». La fel a procedat si Sfantul Arhidiacon Ştefan cand a fost ucis cu pietre. De aceea sa fim crestini buni nu doar cu fapta, nu cu gandul sau doar cu afirmatia, ci sa dovedim lui Dumnezeu, semenilor si noua ca suntem credinciosi buni. La final, Preasfintitul Petroniu a felicitat pe credinciosii Parohiei Aleus si pe parohul Nicolae Sirca, care prin contributia la toate lucrarile efectuate la locasul de cult si-au aratat dragostea lor fata de Biserica, aceasta fiind trupul tainic al lui Hristos. De asemenea, ierarhul a indemnat ca dupa finalizarea lucrarilor la biserica si la casa parohiala, sa fie continuate lucrarile la biserica din suflet. Ierarhul, alaturi de parintii slujitori, a sfintit si casa parohiala din localitate. Parohia este acreditata pentru prestarea de servicii pentru ingrijirea la domiciliu a persoanelor varstnice, in momentul de fata avand doi angajati care deservesc 18 persoane varstnice. Pentru intreaga activitate desfasurata, pr. Nicolae Sirca a fost hirotesit iconom.Sfintire la SacalaseniPreasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, a sfintit noua catapeteasma din biserica Parohiei Sacalaseni, Protopopiatul Baia Mare, si a resfintit exteriorul bisericii in urma lucrarilor de innoire efectuate in ultimii ani, apoi, a sfintit noua capela mortuara, cu hramul Invierea lui Lazar, din incinta bisericii. A urmat Sfanta Liturghie si cuvantul de invatatura rostit de ierarh. La sfarsitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a conferit, in semn de apreciere, Gramata Episcopala si, in dar, o bedernita parohului Vasile Lacatus, iar ctitorilor si binefacatorilor Diplome de Vrednicie. (Arhid. Adrian Onica, Ştefan Marculet, Alexandra Anderes)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 650

Id: 34210

Data: Oct 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).