Simpozion al doctoranzilor in teologie la Sibiu

La Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut loc ieri, 25 iunie, a cincea editie a simpozionului dedicat exclusiv doctoranzilor în teologie, informeaza „Ziarul Lumina”.În cadrul simpozionului au fost lansate a patra editie a revistei „Studia Doctoralia Andreiana“ si site-ul acestei publicatii realizate în cadrul scolii doctorale de la institutia saguniana.La primul simpozion din acest an al doctoranzilor teologi au participat si câtiva invitati de la alte universitati din tara, cum ar fi cele din Cluj-Napoca, Alba Iulia si Constanta. Pe lânga referatele sustinute, dotoranzii din alte centre universitare au împartasit din experientele si preocuparile lor de cercetare, precum si din activitatile scolilor doctorale de la alte facultati de teologie.Programul simpozionului a început cu Sfânta Liturghie oficiata de Preasfintitul Andrei Fagarasanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, în prezenta cadrelor didactice, a doctoranzilor si a studentilor teologi. În deschiderea lucrarilor, decanul facultatii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, împreuna cu arhid. Ioan I. Ica Jr., pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifar, pr. prof. univ. dr. Vasile Grajdian si conf. univ. dr. Sebastian Moldovan au transmis mesaje de felicitare si de bun venit, iar mai apoi au discutat unele aspecte administrative din cadrul scolii doctorale si din cadrul Centrului de Cercetare Teologica al facultatii sibiene. Dupa cuvântarile de început, dr. Dragos Boicu a prezentat site-ul revistei „Studia Doctoralia Andreiana“, prin care cercetarea tinerilor teologi este de acum înainte mult mai vizibila si accesibila la nivel international.

Contributii la cercetarea teologica

Majoritatea doctoranzilor prezenti la simpozionul de la Sibiu au prezentat mai apoi referatele pregatite, prin care tema propusa a fost dezbatuta din perspectiva mai multor discipline teologice si preocupari de cercetare academica. „I-am îndemnat pe doctoranzi sa-si îndrepte preocuparile de cercetare pentru acest simpozion în cadrul tematicii propuse de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru acest An omagial al Sfintei Euharistii. Doctoranzii s-au straduit sa pregateasca referate cât mai consistente si atractive, cu o bibliografie vasta, încât cu totii sa ne bucuram de contributiile valoroase ale tinerilor cercetatori în teologie. Toate referatele vor fi publicate în viitorul numar al revistei scolii doctorale“, a spus pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.Urmatorul simpozion al doctoranzilor teologi de la Sibiu va avea loc în toamna acestui an, când se vor dezbate alte teme de actualitate pentru mediul academic.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 518

Id: 41905

Data: Jun 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).