Simpozion aniversar la Arad: Calea Mantuirii la 15 ani de existenta

]]>Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului, sub binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Timotei, a organizat, în ziua de 28 aprilie 2015, un simpozion aniversar prilejuit de împlinirea a 15 ani de la reapariția publicației pastoral-misionară Calea Mântuirii, sub titlul: Relevanța presei bisericești în dinamica pastoral-misionară a parohiei. Programul a debutat, de dimineață, cu oficierea slujbei Te Deum-ului în capela Facultății, la care a asistat și Chiriarhul Aradului, după cum aflăm de la Pr. Filip Albu. Deschiderea festivă s-a făcut în aula magna, prin salutul și cuvântul de mulțumire al părintelui decan, pr. prof. Ioan Tulcan: „Resimțim acum un sentiment de aleasă bucurie și împlinire, la acest ceas aniversar. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru revărsarea de har prin care, fiecare dintre noi cei ce am ostenit la această publicație, am primit sprijinul atât de necesar pentru efortul nu ușor de a edita, săptămânal, publicația pe care o aniversăm astăzi. Exprimăm, apoi, mulțumirea către ÎPS Arhiepiscop Timotei pentru binecuvântarea acordată la promovarea și chiar la denumirea acestui demers editorial – în fapt o reînnodare a unei tradiții – cât și pentru sprijinul acordat dea lungul vremii. De asemenea, suntem recunoscători Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru delegarea a doi confrați de la Centrul de presă „Basilica” al Patriarhiei Române, ca să fie prezenți aici la Arad: diac. Gheorghe Popa și Silviu Dascălu, redactori la cotidianul național Ziarul Lumina. Asociem aici toată gratitudinea noastră față de cei care ați răspuns invitației, mai întâi pr. prof. Mihai Săsăujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, primul nostru colaborator la reeditarea acestui ziar, apoi și reprezentanților publicațiilor din: Cluj, Timișoara, Craiova, Deva și Caransebeș”. În continuare, sfinția sa a creionat direcțiile acestui eveniment aniversar: „Dacă despre necesitatea și utilitatea acestui organ de presă s-a vorbit la precedentul simpozion de acum cinci ani, la aniversarea unui deceniu, acum ne vom axa pe evaluarea asupra aceea ce este bun cât și asupra ceea ce trebuie îndreptat pentru a răspunde concret și corect asupra problemelor ivite în fața Bisericii și a credincioșilor ei”. ÎPS Arhiepiscop Timotei a adresat, la rându-i, un cuvânt de felicitare, rememorând câteva dintre reperele istorice ale contextului în care a apărut publicația Calea Mântuirii, subliniind legătura dintre cele două reviste ale Arhiepiscopiei ca un motto al vieții și misiunii Bisericii din totdeauna: Biserica și Școala ca o Cale a Mântuirii. Din partea Universității au prezentat mesaje de salut și felicitare Doamna Rector prof. Ramona Lile și pr. prof. Cristinel Ioja, prin care au transmis sprijinul conducerii acestei instituții academice pentru tot efortul deosebit pe care-l depun ostenitorii Facultății de Teologie, depre care manifestarea aceasta dă mărturie. Cel care a încheiat șirul felicitărilor a fost diaconul Gheorghe Popa, care a adus mesajul de binecuvântare și de apreciere al Patriarhului României cu ocazia acestui eveniment aniversar. Au urmat sesiunile de prezentare ale referatelor după cum urmează: pr. Ioan Tulcan, Dinamica pastoral-misionară a Bisericii reflectată în publicaţia „Calea Mântuirii” între anii 2010-2015; diac. Gheorghe Popa, Genuri jurnalistice in presa bisericeasca actuală și Silviu Dascălu cu tema Ziarul Lumina, un deceniu de misiune prin presa scrisa, ambii de la Ziarul „Lumina” din București; pr. Marius Florescu de la Arhiepiscopia Timișoarei, Presa bisericeasca din Arhiepiscopia Timișoarei; arhim. Teofan Mada, Media și pastorația bisericească in societatea contemporană; pr. Mihai Săsăujan, „Calea Mântuirii” – o reînnodare a unei tradiții publicistice interbelice; Pr. Florin-Cătălin Ghiț de la Revista „Tabor” din Cluj, Presa bisericească și rolul ei misionar-educativ; protos. Iustin Popovici, Redactori de seamă ai revistei eparhiale arădene „Biserica şi Şcoala”; pr. Lucian Farcaşiu, Viziunea părintelui Ilarion Felea asupra misiunii în parohie, prin intermediul presei bisericești, pr. Adrian Murg, Internetul și misiunea Bisericii, câteva reflecții; arhid. Caius Cuţaru, Structura editorială a publicaţiei „Calea Mântuirii” în perioada interbelică; Pr. Filip Albu, Relevanţa catehetică a publicaţiei Calea Mântuirii; pr. Gabriel Basa, Relevanţa pastoral-misionară a evocărilor istorice din paginile publicaţiei Calea Mântuirii din ultimii 15 ani, pr. Ioan Lazăr, Aspecte ale Dogmaticii Ortodoxe reflectate în paginile publicaţiei „Calea Mântuirii”. După interesantele discuții care au ritmat prezentările referatelor a urmat o sesiune de dialog sub genericul Relevanța presei bisericești în dinamica pastoral- misionară a parohiei, în care s-au evidențiat mai multe aspecte de natură istorică dar și practic-managerială de o vie actualitate. Între aceste subiecte s-a regăsit tema adecvării conținutului la nivelul de înțelegere al credincioșilor, la care se conexează direct și problema difuzării într-un mediu cât mai vast, mai ales către cei care nu frecventează biserica parohială regulat. Din acest unghi de vedere s-au dedus și exigențele morale care trebuie să delimiteze presa bisericească de eventuale derapaje spre tabloidizare. La fel, s-a subliniat și extrem de importantul factor al implicării preotului în popularizarea și difuzarea acestor publicații la parohie, făcându-se apel la memoria istorică, prin mențiunile făcute pe latura aceasta de promotorii ziarului arădean: episcopul Grigorie Comșa și preotul Ilarion Felea. Un alt palier de discuții s-a referit la perspectivele duhovnicești ale utilizării mijloacelor de comunicare și socializare din mediul virtual, cu avantajele dar și cu pericolele pe care acestea le pot aduce dezvoltării personalității utilizatorilor, propunându-se soluția echilibrului și a discernământului duhovnicesc. Dialogul a evidențiat rolul și importanța mesajului publicistic bisericesc în viața ecclesiei, care aduce Evanghelia dincolo de zidurile locașului de cult, cheamă și instruiește pe credincioși în ceea ce privește dreapta lor credință și viețuire. În final, părintele Ioan Tulcan a mulțumit invitaților și colaboratorilor pentru reușita acestui simpozion, prin care se face un schimb de experiență sau de bune practici, extrem de benefic pentru activitatea acestei publicații arădene și nu numai. Cuvântul de încheiere și de binecuvântare a aparținut ÎPS Arhiepiscop Timotei care a felicitat pe toți cei prezenți pentru buna desfășurare a întâlnirii.

Download: Click for download attached file: Simpozion aniversar la Arad: Calea Mantuirii la 15 ani de existenta

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 583

Id: 51157

Data: Apr 29, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).