Simpozion dedicat Sfantului Ioan Gura de Aur in Episcopia Tulcii

]]>Parohia Sfântul Gheorghe - Tulcea în parteneriat cu Asociaţia social-culturală Emanoiul Şt. Bogatu din Episcopia Tulcii au organizat marţi, 24 noiembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în contextul consacrării anului 2015 ca An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, precum şi al aniversării împlinirii a opt ani de la apariţia seriei noi a publicaţiei „Sfaturi Duhovniceşti” a Parohiei Sfântul Gheorghe - Tulcea, Simpozionul „Sfântul Ioan Gură de Aur – Dascăl al oratoriei creştine”, a precizat Alexandru Chituţă. Întâlnirea s-a desfăşurat în biserica parohială în prezenţa Preasfinţitului Părinte Visarion, a preoţilor, profesorilor de limba română şi profesorilor de religie din municipiul Tulcea. La acţiune au luat parte şi numeroşi elevi de la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Casian. În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a vorbit despre personalitatea complexă a Sfântului Ioan Gură de Aur şi de influenţa sa covârşitoare asupra tuturor aspectelor vieţii bisericeşti. De asemenea, Preasfinția sa a amintit şi de activităţile organizate de Episcopia Tulcii cu prilejul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Au fost prezentate următoarele comunicări: În cadrul simpozionului au fost prezentate, de asemenea, şi o serie de apariţii mai vechi din opera Sfântului Ioan Gură de Aur până la cele mai recente apărute în Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Întâlnirea dintre profesorii de limba română şi slujitorii sfintelor altare a dorit, pe de o parte, să întărească spaţiul fructuos al întâlnirii dintre clerici şi mireni sub cupola Sfintei Biserici, iar pe de altă parte să prezinte, importanţa cuvântului rostit, precum şi imensa valoare literară şi actualitatea predicilor hrisostomiene, ca model de elocinţă creştină pentru slujitorii Bisericii de astăzi şi de mâine.

Download: Click for download attached file: Simpozion dedicat Sfantului Ioan Gura de Aur in Episcopia Tulcii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 247

Id: 58666

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei