Simpozion International la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca

]]>Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 2-5 noiembrie 2015, Simpozionul Internaţional Misiunea parohiei și a mănăstirii într-o lume în continuă schimbare, după cum informează mitropolia-clujului.ro Evenimentul face parte din suita de manifestări ştiinţifice ale Facultăţii, încadrându-se în același timp în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“. Simpozionul va fi deschis oficial în dimineața zilei de 03 noiembrie 2015, în Aula Magna a Universității, și va fi continuat apoi la noul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă, fiind precedat, în după amiaza zilei de 02 noiembrie 2015, de sesiunea de comunicări susținute de doctoranzi și tineri cercetători. În cadrul manifestărilor, marți 03 noiembrie, începând cu ora 12.00, tot în Aula Magna a Universității, va avea loc festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Părintelui Profesor Universitar dr. Ioan Sauca, secretar general asociat al Consiliului Mondial al Bisericilor şi director al Institutului Ecumenic din Bossey, Elveţia. La simpozion participă cadre didactice și cercetători din țară și din străinătate, clerici și mireni de diferite confesiuni și cu preocupări diverse, în încercarea de a defini rolul și importanța misiunii creștine în lumea contemporană. Referatele și discuțiile sunt împărțite pe trei secțiuni: Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă. La sfârșitul activității științifice se vor formula concluzii care sperăm că vor contribui la conștientizarea misiunii pe care – plecând de la exemplele marilor păstori de suflete și ținând seama de contextul postmodern actual – parohia și mănăstirea, prin fiecare credincios, mirean sau cleric, este nevoie să și-o asume cu realism și să o trăiască în Duhul Sfânt.

Download: Click for download attached file: Simpozion International la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 527

Id: 57588

Data: Nov 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).