Simpozion international la Sibiu

Cea de-a treia editie a Simpozionului A face misiune dupa modelul lui Hristos se desfasoara la Facultatea de Teologie Ortodoxa Sfantul Andrei Şaguna din Sibiu, in perioada 20-21 iunie. La manifestarea academica participa profesori de misiologie de la facultatile de teologie din tara si din strainatate, informeaza Ziarul Lumina.Lucrarile simpozionului international de la Sibiu se desfasoara in Sala Profesorala a vechii academii saguniene, cu participarea profesorilor de la mai multe universitati din tara si din strainatate, a studentilor teologi si a doctoranzilor interesati de temele dezbatute la aceasta intalnire. Editia din acest an are ca principal subiect al dezbaterilor Misiunea interna si externa a Bisericii Ortodoxe, iar lucrarile elaborate si prezentate de invitati abordeaza punctual anumite aspecte ale exigentelor misionare din spatiul ortodox.Inainte de inceperea lucrarilor, in capela facultatii sibiene a fost oficiat un Te Deum prin care s-a binecuvantat intalnirea profesorilor de misiologie. Dupa slujba religioasa, decanul Facultatii de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, le-a urat bun venit oaspetilor si le-a multumit pentru eforturile depuse acum, la final de an universitar, pentru a pregati referatele sustinute public la simpozion.Misiunea Ortodoxiei in lumeLa simpozionul international de la Sibiu, profesorilor de misiologie din tara li s-au adaugat cadre didactice de la universitati din Statele Unite ale Americii, Germania, Liban, India si din Republica Moldova. Dintre profesorii de la aceste universitati amintim pe Jack Khalil de la Universitatea din Balamand, Liban, care a sustinut lucrarea Sfantul Pavel impotriva prozelitismului, si pe Andreas Heiser de la Theologische Hochschule Ewersbach, Germania, ce a prezentat referatul Sfantul Ioan Gura de Aur si misiunea intre pagani.Importanta simpozionului de la Sibiu a crescut de la o editie la alta, iar tematica abordata de fiecare data a atins probleme actuale din teologia misionara si de dialog interconfesional. Ne dorim sa instituim o regularitate anuala a simpozionului, pentru a identifica mijloacele pe care trebuie sa le aplice Biserica Ortodoxa in vederea realizarii unei misiuni interne si externe. Celelalte doua editii s-au ocupat de locul ecumenismului in scolile de teologie din Biserica Ortodoxa, respectiv de recunoasterea Botezului in cadrul miscarii ecumenice, ne-a explicat parintele Pavel.Evenimentul de la Sibiu face parte si din activitatile Asociatiei Misiologilor din Romania, organizatie condusa de profesorii de misiologie de la facultatile de teologie din tara. Asociatia are ca principale preocupari cercetarea in domeniul misionar si elaborarea unor strategii misionare pe care Biserica Ortodoxa sa le imbratiseze si sa le aplice in activitatea acesteia intr-o lume secularizata, globalizata, multiculturala si multiconfesionala, dupa cum ne-a mai spus parintele decan Aurel Pavel.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 421

Id: 31909

Data: Jun 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).