Simpozionul National Parintele Galeriu – Astazi

La Facultatea de Teologie din Bucuresti are loc astazi, 4 decembrie 2013, Simpozionul National „Parintele Galeriu – Astazi”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti în colaborare cu Parohia Sfântul Silvestru si Asociatia „Parintele Galeriu”.Manifestarile au început înca de dimineata cu oficierea Sfintei Liturghii urmata de slujba de pomenire a Parintelui Galeriu, la Biserica Sfântul Spiridon Nou din Capitala. Apoi, începând cu ora 10:00, în amfiteatrul Dumitru Staniloae din cadrul Facultatii de Teologie din Bucuresti au debutat lucrarile simpozionului. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României a adresat celor prezenti, în deschiderea lucrarilor, cuvântul intitulat PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU - Teolog al bucuriei Pascale. “Parintele Galeriu a fost un om al rugaciunii si, ca atare, el se roaga acum din ceruri pentru poporul român si mai ales pentru toti credinciosii pe care i-a pastorit. El a facut misiune cu multa daruire de sine si în acelasi timp cu multa dragoste fata de Biserica si fata de poporul român. A fost solicitat adesea de tineri, de intelectuali, de Fratia Ortodoxa, de ASCOR, de centre de cultura teologica si de cultura laica, sa le vorbeasca. Tuturor le-a raspuns cu bucurie, deoarece traia bucuria aceasta de a se darui mereu, de-a fi folositor altora. Iar bucuria de a se darui mereu pentru a întari credinta altora este o bucurie pascala”, a spus Preafericirea Sa.De asemenea, Întâistatatorul Bisericii Ortodoxe Române a evidentiat faptul ca “parintele Galeriu punea des accentul pe înviere ca viata noua în Hristos, tocmai pentru ca a învatat din Sfânta Evanghelie, din scrierile Parintilor Bisericii si din experienta Sfintilor ca învierea ca dar se primește prin credinta si pregatire spirituala, nu doar se asteapta”.„Toata viata Parintelui Galeriu si mai ales activitatea sa misionara ramâne pentru noi ca o faclie de Paști, care ne ajuta sa întelegem mai bine taina și bucuria învierii sufletului din moartea pacatului si a pregatirii omului si pentru învierea trupului, la venirea întru slava a lui Hristos, în ziua de apoi. Astazi e foarte mare nevoie de cât mai multe astfel de faclii de Pasti, adica sa vedem într-o persoana concreta cum taina bucuriei Învierii, a comuniunii cu Hristos cel Rastignit si Înviat, se transmite ca lumina sau bucurie a cuiva care antreneaza în bucurie sfânta multe alte persoane”, a precizat Parintele Patriarh.În continuare, Înaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a rostit un cuvânt în care a elogiat personalitatea parintelui Galeriu. Moderatorul sesiunii de deschidere a fost pr. prof. Ştefan Buchiu, Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti.În cadrul sesiunii I de lucru moderata de Pr. prof. Gheorghe Holbea, Prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti, au fost sustinute mai multe comunicari, dintre care mentionam:

  • Pr. Nicolae Bordasiu, Biserica Sfântul Silvestru, Bucuresti - Parintele Galeriu - liturghisitor la Biserica Sfântul Silvestru;
  • Pr. prof. Vasile Raduca, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian", Bucuresti - Parintele Galeriu - O evocare;
  • Pr. prof. Vasile Gordon, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian", Bucuresti - Omiletica parintelui Galeriu, între predecesori si ucenici;
  • Pr. prof. Constantin Coman, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian", Bucuresti - Parintele Galeriu - O evocare;
  • Protosinghel Iustin Miron, staret. Manastirea Oasa, Tabara Nationala de Tineret "Parintele Galeriu astazi" la Manastirea Oasa, 18-27 iulie 2013;
  • Pr. prof. Constantin Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Andrei Şaguna", Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu - Parintele Galeriu — O evocare;
  • Acad. Sorin Dumitrescu, pictor Bucuresti - În cautarea Parintelui pierdut;
  • Pr. conf. Petre Comsa, Biserica Sfântul Ilie-Grant, Bucuresti - Prodromita: 150 de ani de la pictarea ei minunata (Iasi, 1863)
  • Pr. Valentin Puricei, Patriarhia Ecumenica din Constantinopol - Parintele Galeriu - O evocare;
  • Pr. lect. Dimitrie Pintea, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian", Bucuresti - Considerente privind semnificatia teologica a jertfei în gândirea parintelui Galeriu;
  • Pr. lect. Ioan Bizau, Facultatea de Teologie Ortodoxa, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca Parintele Galeriu - 0 evocare;
Programul manifestarii va continua în aceasta dupa amiaza cu o alta sesiune de comunicari, iar la final va fi vizionat filmul biografic – Parintele Galeriu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 531

Id: 36227

Data: Dec 4, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).