Slujba arhiereasca de zilele comunei clujene Baișoara

Credincioșii parohiei clujene Baișoara s-au bucurat în Duminica a 10-a dupa Rusalii de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuita de hramul bisericii din localitate și anume “Adormirea Maicii Domnului” dar și a Zilelor comunei.Creștinii de astazi neglijeaza venirea la bisericaÎn cuvântul de învațatura, potrivit Radio Renasterea, ierarhul a subliniat ca daca vrem ca lumea în care traim sa se schimbe, sa mergem mai des la biserica: „Daca lumea în care traim este așa cum o cunoaștem, și cu toții am dori-o mai buna, mai plina de lumina, de siguranța, de pace și de bucurie, este urmarea faptului ca noi creștinii de astazi nu ne mai împartașim cu aceasta hrana duhovniceasca, așa cum s-au împartașit parinții, moșii și stramoșii noștri! Neglijam venirea la biserica, participarea la sfintele slujbe și mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Soluția nu poate fi alta decât silința noastra personala, a familiilor noastre, a comunitații în care traim, sa sporim legatura noastra cu Sfânta Biserica, și sa primim în ființa noastra harul Sfântului Duh, pentru a avea o credința vie și marturisitoare prin faptele iubirii” a aratat Preasfinția sa. Potrivit parintelui paroh Daniel Bucur, raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, format în mare parte din tineri.Evenimente cultural-artistice de zilele comuneiDe la ora 12.00, la monumentul eroilor din centrul localitații, Preasfintițul Vasile Someșanul a savârșit o slujba de parastas pentru eroii cazuti în cele doua razboaie, iar de la ora 12.30 personalitatile prezente la eveniment au susținut alocutiuni si au transmis mesaje. În continuare, între orele 13.00 – 17.00 s-au desfașurat o serie de evenimente cultural-artistice printre care: onorul militar si parada militara în memoria eroilor, depuneri de coroane, acordarea titlului de cetatean de onoare, program artistic cu formatia „Baisana” si tinerele talente din comuna și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de casnicie, premierea celei mai vârstnice persoane din Baisoara.În aceeași zi, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj le-a oferit spectatorilor un variat program folcloric, sustinut Orchestra Profesionista „Cununa Transilvana” .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 572

Id: 43287

Data: Aug 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).