Slujba arhiereasca in cinstea ocrotitorului municipiului Botosani

Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, va fi adusă racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe de la biserica parohiei Feredeni, Protopopiatul Hârlău. „Moaştele Sfântului Gheorghe vor ajunge la Botoşani duminică, 22 aprilie, la ora 15.00, de la Feredeni. Încă din anul 2000, în ziua sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au loc numeroase manifestări culturale şi religioase. Centrul acestor manifestări este la biserica noastră unde se oficiază Sfânta Liturghie. În fiecare an am avut bucuria ca Sfânta Liturghie să fie oficiată de un ierarh. În acest an, ca şi anul trecut, slujba va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan. Întrucât vom sărbători zilele oraşului, la Sfânta Liturghie vor asista reprezentanţi ai Armatei Române, Sfântul Gheorghe fiind ocrotitorul forţelor armate terestre. Sperăm ca hramul bisericii noastre şi al oraşului va fi sărbătorit de oameni cu multă credinţă. Îi aşteptăm pe toţi botoşănenii să cinstească moaştele Sfântului Gheorghe, la care au o mare evlavie”, a spus pr. Dumitru Mateciuc, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Botoşani.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 443

Id: 21421

Data: Apr 21, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).