Slujba arhiereasca in parohia Forasti

Înaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit duminica, 16 februarie 2014, Sfânta Liturghie în parohia Forasti, Protopopiatul Falticeni, judetul Suceava, informeaza “Ziarul Lumina”. În prezent, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ se realizeaza pictura la interior.Credinciosii din parohia Forasti, Protopopiatul Falticeni, au avut bucuria duminica de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Pimen. Ierarhul a fost întâmpinat de calareti îmbracati în costume nationale, de enoriasi si de soborul de preoti. Din soborul de preoti au mai facut parte pr. Nicolae Horga, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, si pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Falticeni. În cuvântul de învatatura adresat celor prezenti, IPS Pimen a vorbit despre semnificatiile Evangheliei din Duminica a 34-a dupa Rusalii, în care se relateaza întoarcerea fiului risipitor. Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a atras atentia ca, uneori, oamenii nu stiu sa foloseasca darurile lui Dumnezeu, iar faptele pe care le fac în viata trebuie bine cumpanite. „Avem nevoie de povata parintilor si a duhovnicului. Trebuie sa ascultam de Parintele Ceresc si de parintii trupesti. Un copil ascultator este o persoana sanatoasa, atât sufleteste, cât si trupeste. Neascultarea aduce o îmbolnavire a trupului, a sufletului si a mintii. Trebuie sa ascultam de parintii nostri cât suntem pe acest pamânt si sa ne aducem aminte de povetile lor“, a explicat IPS Pimen. Parintele paroh Ionel Coca a multumit Arhiepiscopului Sucevei si Radautilor pentru ca a slujit în parohia Forasti, mai ales ca pe 15 februarie a împlinit patru ani de la hirotonie. „Ne-am dorit ca IPS Pimen sa fie prezent în parohia noastra pentru a ne încuraja în lucrarea pe care o desfasuram. Pâna prezent, s-a pictat sfântul altar, fondurile provenind în primul rând de la enoriasii parohiei. Ne-am bucurat ca la Sfânta Liturghie oficiata de IPS Pimen au venit aproape toti credinciosii din parohie“, a marturisit pr. paroh Ionel Coca. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Forasti a fost ridicata lânga vechiul sfânt lacas, monument istoric, cu hramul „Sf. Nicolae“. Primul lacas de închinaciune nu a mai facut fata nevoilor comunitatii, astfel încât a fost necesara construirea unei noi biserici, a carei temelie a fost pusa în urma cu noua ani, în vremea pastoririi ca paroh a parintelui Vasile Damian. Lucrarile au fost continuate de pr. Florentin Gheorghiu, în timpul caruia s-a montat acoperisul si s-au realizat tencuielile interioare si exterioare. Apoi a venit preotul Ionel Coca, actualul paroh, în timpul caruia a fost finalizata constructia si înfrumusetarea sfântului lacas.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 483

Id: 38274

Data: Feb 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).