]]>Duminică, 8 martie 2015, în Duminica Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Dumitru" din Râmnicu Vâlcea, potrivit arhiram.ro. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a prezentat viața Sfântului Grigorie Palama și a vorbit despre marile dezbateri teologice de la jumătatea secolului al XIV-lea, când în mediile monahale - în special în Sfântul Munte Athos - și marile oraşe creștine ale vremii, mulţi oameni practicau „rugăciunea neîncetată” sau „rugăciunea lui Iisus”, și anume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Apoi, a explicat conținutul acestei rugăciuni și a arătat cât de potrivită este aceasta în vremea noastră, când mulți oameni au o viață atât de agitată și aglomerată. * Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), arhiepiscopul Tesalonicului, a fost unul dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Este înscris în calendarul ortodox cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar este cinstit în mod aparte în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post.
Download: Click for download attached file: Slujba arhiereasca la Biserica Sfantul Dumitru din Ramnic
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 538
Id: 49667
Data: Mar 12, 2015
Imagine:
]]>În perioada 7-8 martie 2015, credincioşii parohiei “Sfântul Nicolae” din Woodside, New York au avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul celor .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Luna martie a început pentru elevii din clasa a IV-a Step by Step de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, cu două evenimente realizate în colaborare cu Astroclub .....
Data: Mar 12, 2015
]]>La cele trei protopopiate din cadrul Episcopiei Sălajului s-au desfăşurat, marţi, 10 martie, conferinţele administrative lunare cu preoţii din Eparhie. Au fost prezentate referate având ca .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Sala Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi s-a dovedit a fi neîncăpătoare marţi, 10 martie 2015, pentru numeroşii tineri .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei și prin bunăvoința Excelenței Sale, Monseniorul Giovanni Paolo Benotto, .....
Data: Mar 12, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).