Slujba cu arhiereu la ctitoria boierului Grecescu

Biserica Ortodoxa praznuieste in Duminica a XXIX-a dupa Rusalii pe Sfantul Cuvios Eftimie cel Mare, facand pomenire de pilda celor 10 leprosi.In aceasta zi de sarbatoare, a douazecea a lunii ianuarie, la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul – Grecescu din municipiul Drobeta Turnu Severin arhiereul locului va sluji Sfanta Liturghie, dupa cum ne-a marturisit Catalin Cernatescu.Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei va oficia slujba euharistica inconjurat de un alai de preoti si diaconi. Popasul Chirirarhului se inscrie in randul traditionalelor vizite la bisericile din oras, la inceput de an calendaristic.Parintele paroh Jan Megan invita toti credinciosii severineni la slujba Utreniei si Sfanta Liturghie, cei prezenti putandu-se impartasi de binecuvantari arhieresti si comuniune in rugaciune, pe fondul muzicii bisericesti de traditie bizantina ce va fi interpretata de un grup de psalti de la Catedrala Episcopala din municipiu.Biserica Grecescu este ctitorie din 1868, a familiei de boieri Ioan si Ioana Grecescu, care au ridicat si spitalul din apropiere, cunoscut sub acelasi nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul capitalei, biserica ridicandu-se dupa stilul celei domnesti de la Curtea de Arges. Valoarea si frumusetea acestui locas religios sunt date si de pictura interioara (stil neoclasic), creatie a pictorului roman Gheorghe Tatarescu (1872). Biserica a fost sfintita in 1875, iar in 1884 a devenit catedrala ortodoxa a orasului Tr. Severin. Cu ravna si pricepere s-au aplecat asupra acestei opere de arta religioasa doi profesori de desen din Turnu Severin, spaland pictura (in 1898 Alexandru Rasmerita iar in 1908 Theodor Zarnea). Acoperisul bisericii a fost facut initial din tabla de arama dar a fost smuls de germani in 1917. Cel de azi dateaza din 1920.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 503

Id: 27623

Data: Jan 16, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).