Slujba de binecuvantare la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi

În perioada 25-29 noiembrie 2013, Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi a desfasurat o serie de activitati dedicate Zilei Nationale a României, reunite sub genericul „Traditiile - dimensiune a identitatii românesti“. În cadrul manifestarilor a avut loc joi, 28 noiembrie, si o slujba de binecuvântare a cladirii, a cadrelor didactice si a elevilor institutiei de învatamânt iesene, ce a fost oficiata de arhim. Hrisostom Radasanu, consilierul educational al Arhiepiscopiei Iasilor, ca delegat al Înaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, alaturi de un sobor de preoti, informeaza „Ziarul Lumina”.Momente de sarbatoare la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi, unde, joia trecuta, arhim. Hrisostom Radasanu, consilierul educational al Arhiepiscopiei Iasilor, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit o slujba de binecuvântare în Sala profesorilor, în prezenta directorului institutiei de învatamânt iesene, Mihaela Poroch, a directorului adjunct, Mariana Stana, a profesoarei documentarist Alina Rusu, precum si a celorlalte cadre didactice. Slujba a cuprins sfintirea apei si a untdelemnului, dupa care peretii camerelor si claselor institutiei de învatamânt au fost stropiti cu agheazma si unsi cu untdelemn sfintit.„Biserica noastra, prin slujitorii ei, binecuvânteaza nu doar persoanele umane, ci si spatiile sau locurile în care aceste persoane îsi desfasoara activitatea. Daca omul are nevoie de curatie, de binecuvântare si de luminare, tot asa si încaperile locuintelor sau ale institutiilor în care munceste au nevoie de aceste lucrari binecuvântate. Într-un spatiu în care se rostesc cuvinte grele, în care se spun vorbe urâte, în care exista numai certuri si suparari, parca domneste o atmosfera apasatoare. În spatiul în care însa se rosteste numele binecuvântat al lui Dumnezeu, în care lucrurile sunt tratate cu grija, cu atentie, cu blândete, într-un mod afabil, deschis si luminos, atmosfera este cu totul alta. De ce oare? Pentru ca lucrurile care ne înconjoara au memorie si, fie ca ne place sau nu, ceea ce facem le afecteaza si pe ele. De aceea, binecuvântarea aceasta a lui Dumnezeu vine sa curateasca vazduhul existentei noastre si lucrurile care ne înconjoara de orice pata, de orice negura si de orice suparare si sa aduca pacea si lumina Duhului Sfânt“, a subliniat arhim. Hrisostom Radasanu în cuvântul rostit cadrelor didactice prezente.Cu prilejul slujbei de binecuvântare, Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi a primit ca ocrotitoare pe Sfânta Mucenita Ecaterina. Lucrul acesta a fost subliniat de d-na director Mihaela Poroch: „Vreau sa multumesc preotilor slujitori care au adus lumina încaperilor cladirii în care ne desfasuram activitatea, precum si noua, cadrelor didactice, care traim zi de zi într-o lume bulversata, cu multe probleme si care aveam nevoie de un moment de reculegere, de un moment sfânt. Mai mult decât atât, faptul ca de azi înainte institutia noastra va avea un patron, pe Sfânta Mucenita Ecaterina, care va ne proteja si ne va ajuta în activitatile noastre, întregeste bucuria acestei zile atât de deosebita“.La final, parintele consilier a daruit fiecarui profesor al liceului iesean cartea „Marturia unui calugar ortodox. Convorbiri cu Jean Claude Noyé“, scrisa de parintele Placide Deseille, precum si o icoana cu Sfânta Cuvioasa Parascheva. De asemenea, soborul slujitor a rostit rugaciuni pentru sufletele profesorilor de la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi trecuti la Domnul.

Parteneriat între colegiul iesean si Sectorul învatamânt al Arhiepiscopiei Iasilor

Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi, începând cu luna noiembrie a acestui an, se afla într-un parteneriat cu Sectorul învatamânt al Arhiepiscopiei Iasilor, reprezentat de parintele consilier Hrisostom Radasanu. Totul a fost posibil prin munca si la initiativa profesorului documentarist al colegiului iesean, Alina Rusu.„Meseria de profesor documentarist în spatiul educational este mai putin cunoscuta la noi; ea presupune mai multe misiuni, cum ar fi cea de comunicare sau cea de gestionare a spatiului, însa cea mai importanta este misiunea culturala, care implica în primul rând încheierea de parteneriate cu diferite institutii din diverse domenii. Anul acesta, în calitate de profesor documentarist la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi, am încheiat parteneriate cu Institutul de Arheologie - filiala Iasi, Biblioteca Centrala Universitara Iasi, Uniunea Scriitorilor din România - filiala Iasi, cu Brigada 15 Mecanizata «Podu Înalt» din Iasi, si nu în ultimul rând, avem binecuvântarea, placerea si bucuria de a avea parteneriat cu Sectorul învatamânt al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Proiectul în care am inclus parteneriatul cu Mitropolia se numeste «Armata, Şcoala si Biserica, pilonii constiintei specificului national», iar prima activitate desfasurata a fost în data de 27 noiembrie, când invitatii pr. Adrian Mortun de la Brigada 15 Mecanizata „Podu Înalt“ din Iasi si locotenent colonel Marius Iacobut de la Batalionul 151 Infanterie «Razboieni» le-au vorbit elevilor nostri despre «Constiinta morala versus constiinta civica. Punte între egocentrism si altruism». Scopul activitatii a fost constientizarea si, implicit, responsabilizarea elevilor, a faptului ca fiecare individ, prin propria constiinta moral-civica, devine, voluntar sau involuntar, valoare sau non-valoare pentru semenii sai, în contextul societatii din care face parte. Urmatoarea noastra întâlnire îl va avea ca invitat pe arhim. Hrisostom Radasanu, consilierul educational al Arhiepiscopiei Iasilor“, a declarat prof. documentarist Alina Rusu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 674

Id: 36143

Data: Dec 2, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).