Slujba de pomenire pentru fostii detinuti politici si deportatii in Baragan

In fiecare an supravietuitorii torturii comuniste ii pomenesc si ii cinstesc pe eroii neamului care au platit cu sangele lor credinta in idealurile de dreptate si libertate. La Turnu Severin in ziua praznuirii celor 40 de Sfinti Mucenici din Sevastia Armeniei, Asociatia Fostilor Detinuti Politic, filiala Mehedinti, sub presedintia domnului Dr. Grigore Draghia, a organizat un ceremonial de comemorare a tuturor luptatorilor anticomunisti din Romania in fata monumentului dedicat victimelor comunismului din parcul Dragalina.Invitat la eveniment, Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, a oficiat impreuna cu un sobor de preoti slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedintenilor ce s-au mutat la Domnul si au trecut prin grele incercari in timpul deportarilor si stramutarilor de amploare in Campia Baraganului.La monumentul ridicat in parcul Dragalina din municipiu, numerosi membri ai asociatiei au inaltat timp de cateva minute, impreuna cu ierarhul locului si cu preotii, rugaciune in memoria celor apropiati ai lor care au pierit in timpul regimului comunist fara sa fi avut vreo vina si au depus jerbe de flori, dupa cum ne-a mentionat Catalin Cernatescu.Preasfintitul Parinte a vorbit despre obligatia morala de a comemora fiii neamului, trecuti prin lagare si inchisori: Se cuvine sa ne aducem aminte de acei oameni care au trebuit in miez de noapte sa isi lase agoniseala de o viata si sa fie deportati in lagarele de concentrare fortata din Campia Baraganului sau sa fie inchisi sub acuzatia de tradare. Este de datoria noastra ca, acum cand se implinesc 61 de ani de la tristele evenimente de care au avut parte fiii neamului nostru romanesc, sa ii comemoram ca pe niste eroi ai neamului. In urma cu 61 de ani cateva mii de familii din Drobeta Turnu Severin si din intreg judetul Mehedinti au fost deportati in Baragan, fara a avea cunostinta de vreo vina savarsita. In contextul incordarii relatiilor dintre Romania si Iugoslavia, exclusa in 1948 din Comintern, granita dintre cele doua tari a devenit o zona sensibila pentru guvernul comunist de la Bucuresti. Etniile prezente aici, in special in Banat, erau considerate drept 'elemente cu un factor ridicat de risc'. Urmand modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare Romania a dat un decret de stramutare a acestei populatii.Deportarile in Baragan au fost o actiune de amploare intreprinsa de regimul comunist din Romania, cu scopul de a reloca fortat populatia care locuia pe o raza de aproximativ 25 km de granita cu Iugoslavia, din judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti in Campia Baraganului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 521

Id: 20454

Data: Mar 9, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).