Slujba de pomenire pentru Mihai Eminescu la Catedrala mitropolitana din Iasi

Miercuri, 15 ianuarie 2014, la Catedrala mitropolitana din Iasi, dupa oficierea Sfintei Liturghii, a fost savârsita o slujba de pomenire pentru Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la nasterea sa, informeaza “Ziarul Lumina”. La slujba Parastasului a fost pomenit si Teoctist al II-lea, mitropolitul Moldovei de la începutul secolului al XVI-lea.Soborul de preoti ce a oficiat slujba de pomenire de la Catedrala mitropolitana din Iasi a fost format din pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iasi, si protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitana din Iasi. La final, personalitatea marelui poet a fost evocata de catre parintele decan Ion Vicovan, care a vorbit si despre legatura lui Eminescu cu Biserica si credinta noastra ortodoxa.„În primul rând, Mihai Eminescu s-a nascut într-o familie numeroasa, cu multa credinta. Din partea rudelor mamei sale a avut mai multe persoane care au îmbratisat cinul monahal, anume verisoarele mamei sale, monahiile Olimpiada, Fevronia si Safta, precum si o verisoara, monahia Xenia Velisar. Patru dintre rudele apropiate ale poetului au intrat deci în cinul monahal. De asemenea, tot printre rudeniile lui Eminescu, de data aceasta de parte barbateasca, s-a numarat si monahul Calinic, vietuitor al manastirilor Neamt si Secu, precum si parintele Iachint Iurascu, vietuitor al Manastirii Cosula din Botosani, apoi administrator al Seminarului Teologic «Veniamin Costachi». În al doilea rând, din creatiile lui Eminescu reiese evlavia acestuia, îndeosebi catre Maica Domnului, careia i-a dedicat si frumoasa poezie «Rugaciune». În al treilea rând, desi marele poet a avut o viata zbuciumata, cu multe framântari si cautari, nu a neglijat niciodata credinta. Spun aceasta pentru ca în anul 1886, în timpul în care Eminescu se afla bolnav la Manastirea Neamt, la solicitarea sa expresa, a fost chemat un preot pentru a-l spovedi si pentru a-l împartasi. Preotul respectiv va consemna acest lucru în jurnalul propriu, subliniind ca poetul era «limpede la minte» si ca si-a exprimat cainta pentru pacatele savârsite, informatie preluata si transmisa ulterior de profesorul Paul Miron. De asemenea, Eminescu i-a marturisit acestui preot duhovnic ca doreste sa fie înmormântat undeva la malul marii, dar în apropierea unei manastiri de maici, ca sa auda, ca la Manastirea Agafton, frumoasa cântare «Lumina lina»“, a subliniat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, în cuvântul rostit.La slujba Parastasului de la Catedrala mitropolitana din Iasi a fost pomenit si Teoctist al II-lea, mitropolitul Moldovei de la începutul secolului al XVI-lea.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 491

Id: 37459

Data: Jan 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).