Slujba de pomenire pentru parintele Ilie Chiscari

]]>Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat sâmbătă, 17 octombrie 2015, o slujbă de pomenire pentru părintele Ilie Chişcari, la un an de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba a fost oficiată în biserica Parohiei Dudu II Naşterea Maicii Domnului, lăcaş de cult unde a slujit părintele Ilie Chişcari. Din soborul slujitor au făcut parte şi: Părintele Romică Macovei, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud, Părintele Mihai Burlacu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Părintele paroh Ursuleasa Narcis, Părintele Ioniţă Ciprian, Arhidiac. Ioan Dragomir, Consilier Patriarhal în cadrul Cabinetului Patriarhal, precum şi Arhidiac. Dumitru Ojog, Secretarul Preasfinţiei Sale. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie. „S-a împlinit un an de când părintele Ilie Chişcari a trecut la Domnul. La biserica unde, pentru puţină vreme, a slujit în această lume a avut loc slujba de pomenire de un an. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de care s-a aflat un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care menţionăm pe părintele paroh Ursuleasa Narcis, preotul Ioniţă Ciprian şi alţi colegi care l-au cunoscut şi l-au stimat pe părintele Ilie. S-a oficiat Slujba Sfintei Liturghii, apoi slujba de pomenire, iar Preasfinţitul Părinte Varlaam a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură”, după cum a precizat Părintele Protoiereu Romică Macovei. *** Părintele Ilie Chişcari, slujitor la Parohia Dudu II Naşterea Maicii Domnului - Protoieria Ilfov Sud, a trecut la cele veșnice în urma unui accident rutier în data de 19 octombrie 2014. S-a născut la 18 iulie 1983 în Suceava. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Sfântul Gheorghe din Botoşani (2003), Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian din cadrul Universităţii Bucureşti (2007), a urmat cursurile masterale Exegeză şi ermineutică biblică în cadrul aceleiaşi Facultăţi (2007 - 2009). În perioada 2008 – 2009 a urmat un curs propedeutic la Facultatea de Ştiinţe Biblice şi Arheologice Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim, din cadrul Universităţii Pontificale Antonianum, iar din oct. 2009 devine student al acestei instituţii de învăţământ. În perioada 2009 – 2012 urmează cursurile şcolii doctorale la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din cadrul Universităţii Lucian Blaga - Sibiu, disciplina Noul Testament. În perioada 2007-2008 a îndeplinit funcţia de Asistent de Cercetare al Centrului de Studii Interreligioase şi Interdisciplinare din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti, iar între anii 2008-2011 a fost corespondent oficial la Ierusalim al Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române. Începând cu anul 2013 şi-a desfăşurat activitatea la Editurile Patriarhiei Române, în cadrul sectorului Carte Teologică. A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dudu II, Protoieria Ilfov Sud, la 25 martie 2014.

Download: Click for download attached file: Slujba de pomenire pentru parintele Ilie Chiscari

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 734

Id: 57126

Data: Oct 18, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).