Slujba de pomenire pentru victimele de la Colectiv

]]>Lunea aceasta, 30 noiembrie 2015, s-au împlinit 30 de zile de la tragedia care a îndoliat întreaga țară. Un sobor de preoți și diaconi a săvârșit cu acest prilej o slujbă de pomenire pentru toți cei care au suferit moarte năpraznică în incendiul de pe 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv din Bucureşti, informează TRINITAS TV. „Am oficiat astăzi o scurtă slujbă de pomenire pentru tinerii care au decedat în acest incendiu cumplit de aici de la Colectiv. Slujba Parastasului de 40 de zile pe care o vom oficia, potrivit tradiţiei Bisericii noastre strămoşeşti, în ziua în care se vor împlini cele 40 de zile de la deces, de la această tragedie, va avea loc tot aici în locul acesta. Mai înainte, tinerii decedaţi vor fi pomeniţi în Biserica parohială şi totodată şi în alte biserici ortodoxe în care se va săvârşi Sfânta Liturghie”, a declarat Pr. Paroh Ionuț Bărbulescu, de la Biserica Bucur Ciobanul din București. După o lună de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, în urma căruia și-au pierdut viața 60 de oameni, din datele centralizate la Ministerul Sănătății, în spitalele din București mai sunt internate 37 de persoane, dintre care 6 pacienți sunt în stare critică.

Download: Click for download attached file: Slujba de pomenire pentru victimele de la Colectiv

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 431

Id: 58860

Data: Nov 30, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).