Slujba Paraclisului Maicii Domnului in fiecare zi

Postul Adormirii Maicii Domnului este o perioada duhovniceasca de rugaciune mai deasa si intensa catre Nascatoarea de Dumnezeu. În bisericile noastre ortodoxe, în timpul postului se savârsesc cu precadere cele doua Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. Urmând rânduielii manastiresti, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti slujba celor doua paraclise se savârseste alternativ în fiecare zi din acest post, informeaza Ziarul Lumina.Slujba Paracliselor Maicii Domnului este integrata în aceste zile ale postului în cadrul slujbelor Laudelor bisericesti zilnice, fiind oficiata seara, dupa Ceasul IX si Vecernie.„În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhala se savârsesc slujbe speciale în cinstea Maicii Domnului. În fiecare seara, de la ora 17:00, se va oficia slujba Paraclisului Maicii Domnului dupa savârsirea Ceasului IX si a Vecerniei. Paraclisul Maicii Domnului este o rugaciune prin care cerem mângâiere si ajutor Maicii lui Dumnezeu si prin care o rugam sa duca înaintea Fiului ei, a Domnului Hristos, rugaciunile si cererile noastre, ale credinciosilor“, a declarat pentru Radio TRINITAS parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Aceasta rânduiala liturgica este urmata în toate manastirile si schiturile din cadrul Arhiepiscopiei Bucurestilor.Cele doua Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov sunt foarte cunoscute si îndragite de credinciosi si au intrat în traditia liturgica a Bisericii noastre, ele fiind savârsite cu deosebire în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului si în Postul Craciunului.„Cuvântul paraclis înseamna mângâiere, consolare, întarire sufleteasca. De aceea, Paraclisul spre deosebire de Acatist este format din condace, tropare si canonul complet, care este numit canon de mângâiere. Aceasta slujba a Paraclisului ne îndeamna ca în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului sa unim rugaciunea cu starea de pocainta, cu cerere de ajutor de la Maica Domnului ca noi sa devenim ascultatori fata de Dumnezeu, dupa cum ea este model de ascultare, de smerenie, de sfintenie si de daruire de sine lui Dumnezeu. Poporul nostru simte în citirea Paraclisului o tarie spirituala, un ajutor, bucurie si pace. Deci, Paraclisul este un izvor de putere duhovniceasca, un izvor de întarire, încurajare si biruinta asupra ispitelor, suferintelor, bolilor si necazurilor. De aceea este foarte iubit de popor acest Paraclis si este de mare folos duhovnicesc“, a spus Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învatatura rostit la sfârsitul slujbei Paraclisului Maicii Domnului de la Catedrala Patriarhala din data de 1 august 2012.Primul Paraclis al Maicii Domnului din Ceaslov a fost compus în secolul al IX-lea de catre Sfântul Teostirict Marturisitorul, iar al doilea Paraclis dateaza din secolul al XIII-lea.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 781

Id: 42908

Data: Aug 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).