Slujba Pavecernitei si Canonul cel Mare la Catedrala mitropolitana din Sibiu

La Catedrala mitropolitana din Sibiu a fost oficiata în prima seara din Postul Mare slujba Pavecernitei Mari, în cadrul careia s-a citit prima parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Slujba religioasa a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului.Postul Mare a început la Sibiu prin toate rânduielile liturgice prevazute pentru primele zile din aceasta perioada duhovniceasca unica în timpul anului. Credinciosii au posibilitatea sa participe la slujbele religioase oficiate zilnic la Catedrala mitropolitana, într-o atmosfera de smerenie, evlavie si înaltare spirituala. În prima seara, la slujba Pavecernitei si a Canonului cel Mare, alaturi de IPS Mitropolit Laurentiu s-a aflat un sobor de preoti si diaconi, format din slujitorii Catedralei mitropolitane si cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro.La slujba religioasa au participat numerosi credinciosi, precum si grupuri de studenti de la facultatea amintita. Un cor format din studentii teologi a dat raspunsurile liturgice si a interpretat melodios cântarile specifice acestei slujbe din Postul Mare. Citirea Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul va continua si în urmatoarele seri, pâna joi inclusiv. Cele peste 250 de imnuri ale Canonului vor fi citite integral în cele patru seri de rugaciune prin care ne este deschis parcursul duhovnicesc din Postul Mare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 660

Id: 38575

Data: Mar 4, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).