Slujbe de pomenire pentru patriarhul Teoctist Arapasu

Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu a fost pomenit ieri în mai multe biserici parohiale şi de mănăstire din judeţul Botoşani, cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la naşterea Preafericirii Sale. Părintele Petru Fercal, protopop misionar al Protopopiatului Botoşani, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit ieri Parastasul pentru fostul patriarh al României în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Victoria, ctitorie a Preafericitului Teoctist. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, slujbe de pomenire au fost săvârşite la mănăstirile Vorona şi Sihăstria Voronei, dar şi în alte parohii ale protoieriei. „Preafericitul Teoctist este pomenit în mod deosebit la fiecare Sfântă Liturghie în parohiile protopopiatului nostru, atât de slujitorii sfintelor altare, cât şi de credincioşi“, a spus pr. protopop Lucian Leonte.

Tot ieri, PF Teoctist Arăpaşu a fost pomenit în cadrul slujbei Parastasului, oficiată în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti, cu prilejul întâlnirii preoţilor Protoieriei Moineşti cu Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Fostul întâistătător al Bisericii noastre, în perioada 1986-2007, s-a născut în satul Tocileni - Victoria, judeţul Botoşani, pe 7 februarie 1915 şi a trecut la cele veşnice la 30 iulie 2007. (C. Ciofu)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 492

Id: 28241

Data: Feb 7, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).