|
|
Slujbe speciale cu prilejul aniversarii a 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie, la Roman
|
Un sobor de preoți din Roman si Bacau au participat joi, 4 februarie, la orele 9.30, la Catedrala Arhiepiscopala «Sf. Cuv. Parascheva» din Roman, la slujba de Te Deum oficiata de Preasfințitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, cu ocazia aniversarii a 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie prin Hotararea Sfantului Sinod din 4 februarie 1925 si confirmata prin Decretul regal din 25 februarie 1925. Impresionanta ceremonie din aceasta zi solemna, desfașurata conform hotararii Sfantului Sinod al BOR și a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, la care au asistat numeroși credincioși, a urmat slujbei Sfintei Liturghii, in cadrul careia au fost pomeniți și adormiții intru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane trecuti la Domnul, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu. In cuvantul rostit la acest Te Deum, Preasfințitul Ioachim Bacauanul a vorbit celor prezenți despre semnificația evenimentului de acum opt decenii și jumatate, ce a inscris o noua pagina de istorie pentru Biserica noastra Ortodoxa: In cadrul slujbei de Te Deum s-a citit documentul si hotararea Sfantului Sinod luata atunci si dupa aceea decretul regal din 25 februarie. Tot acum a fost citit si Tomosul care a fost elaborat cu acel prilej de proclamare a Patriarhiei Romane. A fost un eveniment gustat de cei prezenti in toata dimensiunea ei sacra istorica si traditionala. Totodata, a fost si un moment de angajament pentru ca noi ne-am angajat ca si mai departe sa fim fii vrednici ai Bisericii noastre Ortodoxe, fiecare dupa ascultarea care o are in Biserica . Totodata Presfințitul Episcop Ioachim Bacauanul a amintit credincioșilor prezenți ca anul acesta mai adaugam ca sarbatoare eclesiastica125 de ani de la recunoasterea oficiala a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane (1885), moment istoric al carui «parinte» este eruditul episcop al Romanului Melchisedec Ștefanescu, care va fi pomenit in cadrul mai multor manifestari cultural-religioase, pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacaului le va organiza in acest an.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Feb 4, 2010 |
Articole similare
Elevii Seminarului Teologic Episcop Chesarie din Buzau, au comemorat astazi, 4 februarie, implinirea a 85 de ani de Patriarhat. Evenimentul a fost organizat de corpul profesoral al instituției și a avut ca scop prezentarea importanței ridicarii la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe .....
Data: Feb 4, 2010
|
Joi, 4 februarie 2010, a avut loc la Catedrala Arhiepiscopala si Mitropolitana din Targoviste, cu participarea Inaltpreasfintitului Parinte Nifon, a unui sobor de preoti si credinciosi, slujba de Te Deum, ca multumire adusa Bunului Dumnezeu pentru aniversarea celor 85 de ani de la ridicarea .....
Data: Feb 4, 2010
|
Astazi, 4 februarie 2010, la Centrul Eparhial pentru copii și tineret Sf. Ioan Valahul , din incinta sediului administrativ, s-au desfasurat lucrarile Adunarii Eparhiale a Episcopiei Giurgiului. Lucrarile au fost precedate de savarsirea Sfintei Liturghii de catre un sobor de preoti si .....
Data: Feb 4, 2010
|
Apreciind insemnatatea deosebita pe care o are pentru Biserica noastra Ortodoxa Romana ridicarea ei la rangul de Patriarhie, prin hotararea Sfantului Sinod din 4 februarie 1925 si urmand dispozitiei Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in Catedrala Episcopala din Giula a fost savarsita .....
Data: Feb 4, 2010
|
Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, in Catedrala Sfanta Treime din Arad, Inaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a savarsit, astazi, 4 februarie, slujba de multumire pentru toate binefacerile revarsate de Dumnezeu asupra clerului si credinciosilor Patriarhiei Romane de-a .....
Data: Feb 4, 2010
|
Evenimentul ridicarii Bisericii Ortodoxe Romane la rang de Patriarhie, la 4 februarie 1925, a fost marcat si in municipiul Deva. Preasfintitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, a oficiat Sfanta Liturghie si slujba de Te Deum in Catedrala Episcopala cu hramul Sfantul Nicolae .Tot .....
Data: Feb 4, 2010
|
Random Links
Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla a fost cinstita in mod deosebit la Manastirea Sihastria din judetul Neamt, care si-a serbat ieri hramul. Programul liturgic dedicat acestei sarbatori a inceput in seara zilei de 6 august, cu slujba Privegherii, si a continuat, de ziua Sfintei Teodora, cu Sf. .....
Data: Aug 8, 2009
|
In aceasta perioada, in mai multe eparhii ale Bisericii noastre au loc conferintele pastoral-misionare de toamna, informeaza cotidianul Ziarul Lumina'.Ieri, 4 noiembrie 2009, in Episcopia Caransebesului s-a desfasurat conferinta preoteasca a semestrului 2 cu preotii din Protopopiatul Resita .....
Data: Nov 5, 2009
|
Ieri, 24 ianuarie, in Duminica vamesului si a fariseului, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a rostit un cuvant de invatatura la Paraclisul patriarhal cu hramul Sfantul Grigorie Luminatorul, informeaza cotidianul
Data: Jan 25, 2010
|
Pentru cel hranit cu lecturi din Pateric si carti de istorie care subliniaza exceptionalul rol spiritual si cultural al manastirilor pentru istoria Evului Mediu romanesc, lectura unor texte dedicate monahismului din veacul al XIX-lea romanesc poate fi socanta. Multe din aceste texte apartin .....
Data: Mar 21, 2010
|
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, 'Ziarul Lumina' al Patriarhiei Romane tipareste de astazi primul numar al Editiei de Banat, publicatie care are trunchiul comun cu cel al cotidianului difuzat la nivel national, insa contine in plus spatiu editorial (pana la patru .....
Data: Oct 4, 2010
|
|
|