Slujire arhiereasca de 1 ianuarie la Manastirea Vilaller, Spania

]]>Obștea Mănăstirii ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Vilaller - Spania, a avut prilejul de a se bucura, împreună cu credincioșii aflați la Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, la cumpăna dintre ani, deoarece au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, după cum informează episcopiaspanieiportugaliei.es. Mai întâi s-a săvârșit Privegherea Praznicului începând cu orele 21.00, într-o liniște deplină și atmosferă duhovnicească, apoi, ca în noaptea Praznicului Învierii, s-a continuat cu Sfânta Liturghie, care a durat puțin după ora 02:00 în noapte. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Timotei a menționat sensul tăierii împrejur la evrei și arabi, care au ca părinte comun pe Patriarhul Avraam, și legătura cu Noul Legământ, Sfântul Botez. Mai mult, Preasfintia Sa a îndemnat la iubire, iertare, nerăzbunare și smerenie. Bucuria credincioșilor a fost deplină într-un final, când s-a cântat La mulți ani!, primind urarea din partea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei. De asemenea, obștea și credincioșii și-au exprimat mulțumirea și bucuria felicitând pe Păstorul lor.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca de 1 ianuarie la Manastirea Vilaller, Spania

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 525

Id: 47116

Data: Jan 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).