Slujire arhiereasca in biserica romanilor din orasul suedez Jönköping

]]>Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit în duminica după praznicul Naşterii Domnului, 28 decembrie 2014, Taina Sfintei Liturghii pentru românii din oraşul suedez Jönköping. Răspunsurile la strană au fost date de grupul coral al parohiei, condus de doamna preoteasă Marica Băncilă. Copiii din comunitate au colindat alături de părinţii lor, ierarhul le-a oferit daruri, îndemnându-i ca prin colindă să înveţe să fie plini de bunătate asemenea Pruncului Iisus, Izvorul bunătăţii, după cum informează www.episcopiascandinavia.se În cuvântul de învăţătură, episcopul românilor din ţările scandinave s-a referit la semnificaţia pericopei evanghelice, după Evanghelistul Matei, de la Sfânta Liturghie, despre fuga Pruncului Iisus în Egipt, fiind purtat pe braţele Fecioarei-Mame şi a bătrânului şi temătorului de Dumnezeu, Dreptul Iosif, cinstit în această duminică dimpreună cu Regele şi Prorocul David şi cu Apostolul Iacob, rudenia Domnului, fiul Dreptului Iosif, primul episcop al Ierusalimului. Fuga în Egipt, arată lucrarea lui Hristos ca veşnic Pelerin pe acest pământ, dar şi rolul pe care l-au avut neamurile în iconomia mântuirii, a precizat ierarhul. În acest sens, la naşterea Domnului magii din Persia antică, cârmuiţi de o stea, au venit să-L adore pe Pruncul Iisus. Recunoscându-I dumnezeierea, I-au oferit darurile ce simbolizau, pe de o parte, întreita Sa slujire de arhiereu, profet şi împărat, iar pe de alta, virtuţile cardinale în trăirea şi slujirea creştină: aurul credinţei, smirna nădejdii şi tămâia bineplăcută a iubirii. Totodată, Egiptul L-a primit şi L-a ocrotit pe Hristos de mânia lui Irod, aşa cum odinioară şi Iosif cel Preafrumos, care îl prefigurează pe Mântuitorul, a fost salvat şi adăpostit de Egipt în urma urii şi intenţiei ucigaşe a fraţilor săi, a mai spus Preasfinţitul Macarie. Ierarhul i-a îndemnat pe preotul paroh Ovidiu-Teodor Băncilă şi pe credincioşi de a aduce mulţumire deplină lui Dumnezeu pentru visul frumos devenit realitate de a avea la Jönköping propria biserică, în care românii să-şi poată trăi şi cultiva firesc, constant şi fără nicio oprelişte credinţa dreptmăritoare. Cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu, prin sacrificiul preotului şi enoriaşilor parohiei din Jönköping, precum şi cu ajutorul obţinut din colectele pe care le-a organizat ierarhul locului în unele parohii din Episcopia Europei de Nord, în data de 27 februarie 2014 s-a semnat contractul final de vânzare-cumpărare, iar la 1 martie 2014 biserica luterană a intrat în posesia parohiei româneşti din Jönköping. Biserica de zid, situată într-o zonă deosebită a oraşului Jönköping, pe malul lacului Vättern (al doilea ca mărime din Suedia), a aparţinut unei case de copii orfani, foarte bolnavi, de la începutul secolului XX. Mulţi dintre aceştia au decedat, fiind înmormântaţi în cimitirul din jurul bisericii. În noaptea Sfintelor Paşti, anul curent, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a săvârşit prima Liturghie în noua biserică românească din Jönköping.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca in biserica romanilor din orasul suedez Jönköping

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 402

Id: 46927

Data: Dec 29, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).