Slujire arhiereasca in orasul Ialoveni

]]>Duminică, 19 iulie 2015, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni (preot paroh Mihail Tătaru). În cuvântul său, adupă cum aflăm de la Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei, PS Antonie s-a referit la pericopa evanghelică din duminica a şaptea după Pogorârea Sfântului Duh. PS Antonie, între altele, a spus: „Ce învăţăm de la orbii din Evanghelie? Învăţăm în primul rând, insistenţa cu care merg ei după Mântuitorul, punându-şi toată nădejdea vindecării în El. Apoi, în dialogul avut cu ei, Mântuitorul ne descoperă şi credinţa lor. Le spune: După credinţa voastră, fie vouă şi ochii lor s-au deschis în acel moment. Ei au crezut că Mântuitorul îi poate vindeca şi credinţa lor n-a rămas fără răspuns. În general, trebuie să ştim că primim ajutor de la Dumnezeu, proporţional cu credinţa noastră”. După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu peste comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, familia părintelui paroh şi pentru sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor care sprijină înălţarea noului sfânt locaş. Părintele Mihail i-a mulţumit PS Antonie pentru binecuvântare arhierească, menţionând, între altele: „Prezenţa arhiereului într-o comunitate, este o mărturie că Dumnezeu iubeşte acea comunitate. Noi suntem o comunitate tânără, dar Dumnezeu ne-a ajutat mult în realizările noastre. De aceea, noi suntem bucuroşi de binecuvântare arhierească. Vă mulţumim şi vă mai aşteptăm, Preasfinţite”. Părintele paroh i-a vorbit PS Antonie şi despre mersul lucrărilor la şantierul noului sfânt locaş. Istoric: Comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Ialoveni a fost înfiinţată în anul 2005. Piatra de temelie a biserici-paraclis a fost pusă, la 12 iunie 2010, de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca in orasul Ialoveni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 54002

Data: Jul 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).