Slujire arhiereasca in Parohia Crovu, Protoieria Mihailești

În Duminica a XXXII-a dupa Rusalii, 26 ianuarie 2014, Preasfințitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în biserica Parohiei Crovu, Protoieria Mihailești, unde a savârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, dupa cum informeaza episcopiagiurgiului.ro.Credinciosii prezenți s-au putut închina la fragmente din moastele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei si ale Sfintei Mari Mucenite Ecaterina, aduse de la Catedrala Episcopala din Giurgiu. În cuvântul de învațatura, Preasfințitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos si Vamesul Zaheu. Acesta, a aratat Preasfinția Sa, a reusit sa se desprinda de avuția nedreapta, prin convertirea brusca, atasându-se îndata lui Hristos si învataturii Lui. Astfel, Zaheu cel mic de statura se dovedeste a fi mare la suflet, capabil sa renunte la jumatate din avutia sa, pe care se hotaraste sa o împarta saracilor si, în plus, sa restituie împatrit, asa cum prevedea Legea Veche. Acest gest a reprezentat o cainta sincera si deplina a lui Zaheu, o convertire totala, o reîntoarcere de pe drumul pacatului la o noua viata în Hristos, intrând în comuniunea ucenicilor Mântuitorului.În cadrul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastoral-misionara si administrativa desfasurata, Preasfintitul Parinte Ambrozie a acordat distinctia de iconom stavrofor parintelui Cristian Dumitru, parohul bisericii. Totodata, Preasfinția Sa a acordat distinctia eparhiala „Vrednicia Vlasceana” domnului Constantin Carapanceanu, primarul comunei Ghimpați, precum și Almanahul bisericesc si o icoana a Sfintilor Împarați Constantin și Elena.Dupa Sfânta Liturghie, Preasfințitul Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a savârșit Sfânta Taina a Botezului pentru fiul parintelui Cristian Dumitru. Cu aceasta ocazie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învatatura în care a subliniat frumusetea duhovniceasca a Tainei Sfântului Botez.Toți credincioșii prezenți la acest eveniment important din viața parohiei au primit iconițe cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 410

Id: 37714

Data: Jan 28, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).