Slujire arhiereasca in Parohia Macedonia

De praznicul Întâmpinarii Domnului, Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a fost prezent în mijlocul credinciosilor din parohia Macedonia, protopopiatul Deta.Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiala cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, construita în anul 1813. Alaturi de localnici au luat parte si la slujba si credinciosi din satele învecinate, de pe raza protopopiatului Deta, precum si din Timisoara. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Paisie Lugojanul a hirotonit întru diacon pe teologul Marius-Ionel Craciunescu, ce urmeaza a fi hirotonit preot pe seama parohiei Clopodia, din cadrul aceluiasi protopopiat. Dupa slujba, Ierarhul a adresat un cuvât de îndemn credinciosilor parohiei Macedonia, pastoriti cu vrednicie de pr. Ioan Emanuel Popescu, pentru a participa pe mai departe cu aceeasi dragoste si daruire la sfintele slujbele oficiate în stravechiul lacas, ridicat cu multa jertfa de înaintasii lor. Totodata, Preasfintia Sa a felicitat pe tânarul diacon hirotonit, mentionând ca slujirea la Sfântul Altar este o lucrare sfânta ce trebuie îndeplinita cu multa responsabilitate si dragoste fata de Dumnezeu si fata de cei încredintati spre pastorire.Repere istorice- Macedonia, jud.TimisSatul Macedonia se situeaza în sudul judetului Timis, la 8 km vest de orasul Ciacova, în imediata apropiere a râului Timis. Se învecineaza cu localitatile Cebza, Petroman, Ghilad, Dolat, Rudna si Giulvaz. Prima atestare istorica a localitatii este la 1332, în evidentele de dijma papale. Istoricul Ioan Lotreanu sustine ca a fost întemeiata de familia Maczedonia înca din timpul domniei lui Arpad. Un document din 1466 arata ca localitatea Macedonia avea 50 de case si era detinuta de Ladislau Doczy. În secolele XV-XVI numele satului apare mentionat în diferite documente. S-a pastrat ca sat românesc în toate perioadele. În 1779 localitatea este alipita judetului Torontal, de care a apartinut pâna la sfârsitul primului razboi mondial, când judetele Torontal si Timis au fost unite. În 1813 a fost construita biserica ortodoxa cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva. Aceasta se gaseste si astazi, zarindu-se de la intrarea în sat, datorita arhitecturii sale impunatoare si a turnului înalt ce se ridica pe pronaos. În istoria localitatii a ramas întiparit anul 1887, când o inundatie puternica a acoperit satul, pentru deplasarea oamenilor fiind folosite luntrile. În prezent, satul numara aproximativ 320 de locuitori, din care 310 credinciosi ortodocsi români. Parohia Macedonia are în subordinea sa filia Gad, cu 25 de familii si 40 credinciosi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 558

Id: 37911

Data: Feb 3, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).