Slujire arhiereasca in Parohia suceveana Sfanta Treime - Frumoasa

]]>În Duminica a XXV-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfânta Treime - Frumoasa din Protopopiatul Suceava 2, păstorită de Preotul paroh Tiberiu Bardan, după cum informează doxologia.ro În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a explicat credincioşilor prezenţi despre importanţa milosteniei: „Sfânta Evanghelie din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne aduce aminte de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: «întrucât aţi făcut acestea fraţilor mei mai mici, Mie mi-aţi făcut». Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că aşa a rânduit Dumnezeu, ca să existe şi oameni bogaţi, şi oameni săraci, ca bogatul, prin milostenie, să se mântuiască prin sărac, şi săracul să mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Aşa a rânduit Dumnezeu să se păstreze duhul de comuniune între noi, oamenii”. În cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc şi o hirotonie întru diacon. La finalul slujbei a fost oficiată şi o slujbă de pomenire. Satul Frumoasa este situat la 5 km de Municipiul Suceava. Biserica parohială Sfânta Treime, construită din cărămidă, a fost târnosită în anul 2002.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca in Parohia suceveana Sfanta Treime - Frumoasa

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 469

Id: 58404

Data: Nov 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).