Slujire arhiereasca in Salina - Ocnele Mari

Preasfintitul Parinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreuna cu un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, va oficia miercuri, 4 decembrie 2013, zi în care Biserica Ortodoxa o praznuieste pe „Sfânta Mare Mucenita Varvara”, Sfânta Liturghie în biserica din Salina de la Ocnele Mari, care îsi va serba ocrotitoarea, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Râmnicului.Sarbatoarea Sfintei Mucenite Varvara, ocrotitoarea spirituala a minerilor, constructorilor si arhitectilor crestini ortodocsi, va începe marți dupa amiaza când în Salina de la Ocnele Mari, va fi oficiata slujba de Priveghere în bisericuta paraclis constituita aici.La sarbatoare sunt asteptati reprezentanti ai administratiei locale si centrale, angajati ai Salinei, preoti si credinciosi din parohiile vecine si numerosi turisti din tara.Bisericuta cu hramurile „Sfântul Gheorghe” si „Sfânta Varvara” a fost amenajata în aceasta salina de catre Exploatarea Miniera Vâlcea si Primaria Ocnele Mari, cu largul concurs al parintelui Petre Veteleanu din Parohia Traistari, de care apartine acest sfânt lacas. În localitatea Ocnele Mari în luna septembrie a anului 2009 s-a inaugurat prima salina deschisa circuitului turistic din judetul Vâlcea. Salina Ocnele Mari este amenajata la 225 de metri fata de nivelul marii. În cadrul parcului de agrement din salina pe lânga bisericuta cu hramurile „Sfântul Gheorghe” si „Sfânta Varvara” unde credinciosii îsi pot gasi linistea sufleteasca, este deschis publicului si un muzeu în care se regasesc atât exponate specifice mineritului cât si obiecte ce tin de istoria bogata a localitatii, precum si un restaurant, magazine de suveniruri, o baza sportiva (un teren de fotbal, de baschet, de tenis, mese de biliard) si spatii de joaca pentru copii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 461

Id: 36178

Data: Dec 3, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).