Slujire arhiereasca la Catedrala din Gura Humorului

În a doua zi de Craciun, Înaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit Sfânta Liturghie în Catedrala "Nasterea Maicii Domnului" din Gura Humorului. Raspunsurile la strana au fost oferite de Corala "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit mmb.ro.În cadrul slujbei IPS Teodosie a oficiat un Trisaghion pentru parintele Vasile Nutu, mutat la Domnul în toamna acestui an. Dupa ce a citit o rugaciune de dezlegare, Arhiepiscopul Tomisului a adresat un cuvânt de învatatura în care a vorbit despre viata Sfântului Arhidiacon Ştefan. "Sfântul Ştefan era iscusit în cuvânt si îndraznet, iar gura lui era netacuta. El îl lauda pe Dumnezeu si Îl propovaduia cu multa tarie. De aceea, multi dintre iudei veneau la credinta prin cuvântul cel puternic si plin de întelepciune al lui Ştefan, pentru ca era plin de Duhul Sfânt. De aceea, el avea o credinta mare. El traise o viata curata, feciorelnica si desi era foarte tânar, era dârz în credinta. Vazând aceasta, iudeii s-au spaimântat ca toti vor merge dupa glasul lui Ştefan. Adunându-se sinedriul s-au hotarât sa-l ia si sa-l ucida. A fost prins si amenintat sa taca", a explicat IPS Teodosie, care a mai adaugat ca prin moartea sa, Sfântul Ştefan s-a urcat cu sufletul la cer, ramânând mereu mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu. "Pilda Sfântului Arhidiacon a fost luata de Sfântul Ştefan cel Mare si Sfânt. Slavitul Ştefan l-a luat pe Sfântul Arhidiacon Ştefan si pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în cele aproape 50 de razboaie. Sa avem viata jertfelnica, sa ne supunem toate rautatile legilor duhului. Cu sufletul sa biruim slabiciunile trupului, iar prin suflet sa straluceasca credinta", a remarcat Înaltpreasfintia sa. Parintele paroh Mircea Nutu a multumit Arhiepiscopului Tomisului pentru ca a slujit Sfânta Liturghie si pentru ca a fost apropiat de familia sa în momentele grele de anul acesta, când parintele Vasile Nutu a parasit aceasta lume. În continuare, IPS Teodosie a oficiat Taina Sfântului Botez pentru Miriam Minodora Nutu, al doilea nepot al parintelui Mircea Nutu de la fiul plecat la Domnul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 37032

Data: Dec 30, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).