Slujire arhiereasca la Parohia ieseana Sf. Mina

Credinciosii Parohiei „Sf. Mina“ din cartierul iesean Pacurari, alaturi de preotii slujitori Constantin Prodan si Bogdan Ţifrea, redactor-sef al Radioului TRINITAS - redactia Iasi, l-au avut în mijlocul lor, duminica, 30 martie 2014, pe Înaltpreasfintitul Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a slujit Sfânta Liturghie si a tinut cuvânt de învatatura, informeaza mmb.ro. Dupa traditionala primire cu pâine si cu sare a Mitropolitului Moldovei si Bucovinei la poarta bisericii, soborul slujitor a intrat în lacasul de cult, unde a debutat slujba Sfintei Liturghii arhieresti, dintre preotii slujitori facând parte si pr. Toma Gradinaciuc, protopopul protoieriei Iasi 1.„Începutul pocaintei este începutul mântuirii“Dupa citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a rostit cuvântul de învatatura, în care a vorbit despre caile prin care omul se poate apropia de Dumnezeu, de împaratia cerurilor. De asemenea, Înaltpreasfintia Sa a facut referire la Sfântul Ioan Scararul si la lucrarea sa intitulata „Scara“: „Crestinul este chemat în primul rând sa marturiseasca credinta cea adevarata. Credinta este fundamentul oricarui demers al nostru catre Dumnezeu în aceasta viata. Având ca fundament credinta, casa vietuirii noastre crestine se zideste apoi pe post si pe rugaciune, înconjurate de dragoste, pace si adevar. Numai asa omul poate trece de catapeteasma acestei lumi, intrând în altar, adica în legatura cu Dumnezeu. Printre Sfintii Parinti care i-au sfatuit pe oameni si le-au aratat calea care duce catre acest deziderat se numara si Sfântul Ioan Scararul, vietuitor la sfârsitul veacului al VI-lea si începutul celui de-al VII-lea, mare nevoitor în pustiul Sinai. Sfântul Ioan, zis Scararul, a lasat ucenicilor sai si posteritatii lucrarea fundamentala numita «Scara virtutilor». Pornind de la chipul scarii celei binecuvântate pe care a avut-o în vedenie în Vechiul Testament patriarhul Iacob, Sfântul Ioan Scararul descrie treapta cu treapta, în numar de 30, etapele pe care omul trebuie sa le parcurga pentru a ajunge la Dumnezeu. Şi spune Sfântul Ioan ca temelia întregului demers al omului catre Dumnezeu este credinta cea adevarata, alaturi de iubirea fata de Dumnezeu. Sa nu iubiti nimic mai mult, ne spune Sfântul praznuit în aceasta zi, decât dragostea lui Dumnezeu, si veti avea odihna multa. Tot acest mare parinte al Bisericii noastre ne mai spune ca omul are nevoie pentru a-si mântui sufletul, pe de o parte sa se abata de la rau, iar pe de alta parte sa aiba o stare de pocainta. Începutul pocaintei este începutul mântuirii, iar începutul mântuirii este stradania omului de a bineplacea lui Dumnezeu“.Dupa terminarea Sfintei Liturghii, parintele Toma Gradinaciuc, protopop al protoieriei Iasi 1, a adresat un cuvânt de multumire ierarhului si a descris succint activitatea de la Parohia „Sf. M. Mucenic Mina“: „Pentru aceasta comunitate este o zi cu totul deosebita, pentru ca a poposit în mijlocul enoriasilor Întâistatatorul Bisericii moldave, IPS Mitropolit Teofan. Nu trebuie sa uitam cuvintele rostite în predica Parintelui Mitropolit, anume ca orice este posibil celui care are credinta puternica în Bunul Dumnezeu si ca, pentru a-l tine pe vrajmasul diavol departe de noi, trebuie sa postim si sa ne rugam. La aceasta parohie, preotii slujitori îsi fac datoria cu prisosinta, printr-un program duhovnicesc deosebit, reusind sa-si adune enoriasii atât la sfintele slujbe, cât si la seri de rugaciune. S-a construit în fata acestui lacas de cult un bloc si s-a ascuns biserica, însa, credinciosii de aici si-au ascuns, înainte de acest lucru, biserica pe care o iubesc în suflet si nu au încetat sa vina la ea ori de câte ori au nevoie“.„Sfânta Liturghie din aceasta zi nu o vom uita niciodata“Parintele Constantin Prodan, parohul Bisericii „Sf Mina“, a multumit apoi Înaltpreasfintitului Teofan pentru prezenta, mai ales ca slujba arhiereasca de duminica a fost prima oficiata de un mitropolit în acest sfânt lacas: „Am trait în aceasta zi momente duhovnicesti de o intensitate cu totul deosebite, momente pe care ni le-am dorit de mult si pe care le dorim reînnoite si în viitor. Multumim Înaltpreasfintitului Teofan pentru darul si surpriza facute, fiindca, dupa spusele Sfântului Ignatie Teoforul, unde este episcopul, acolo este si Biserica, si unde este Biserica si episcopul, acolo este adevarata Liturghie. De aceea, Sfânta Liturghie din aceasta zi nu o vom uita niciodata, fiindca s-a scris adânc în inimile si în sufletele noastre“.La rândul sau, IPS Parinte Mitropolit Teofan a multumit preotilor si credinciosilor Parohiei „Sf Mina“ pentru primire si pentru activitatea desfasurata si i-a îndemnat sa aiba Biserica si inima ca scara catre cer.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 407

Id: 39409

Data: Apr 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).