Slujire arhiereasca la Parohia Sfantul Mucenic Dimitrie – Balasoieni

]]>Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat în Duminica a XXIII-a după Rusalii (25 octombrie 2015) Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei Sfântul Mucenic Dimitrie - Bălășoieni, Protopopiatul Bolintin, informează site-ul oficial al Episcopiei. În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Eparhiei Giurgiului, făcând referire la pericopa evanghelică duminicală în care a fost prezentată vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, a explicat celor prezenți înţelesurile acestei minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos. Totodată, Preasfinţia Sa a hirotesit duhovnic pe noul preot paroh Ștefan Alexandru, oferindu-i mai multe cărți de cult, un rând de veșminte, o cruce de binecuvântare. De asemenea, pentru sfântul locaş, Episcopul Giurgiului a dăruit o icoană reprezentând pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul bisericii din localitatea Bălășoieni. La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie i-a mulțumit fostului paroh, preotul Cheagă Florin, pentru bogata activitate pastoral-misionară, desfășurată în cei șapte ani, oferindu-i o icoană și mai multe daruri.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Parohia Sfantul Mucenic Dimitrie – Balasoieni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 734

Id: 57384

Data: Oct 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).