]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a fost prezent în Duminica după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, 11 ianuarie, a.c., în mijlocul credincioşilor din oraşul Târnăveni, judeţul Mureş, după cum ne-a transmis Arhid. Liviu Stanciu. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă” – Târnăveni I. Aici slujeşte la Sfântul Altar Părintele Sergiu Dumitru, Protopopul Târnăveniului, secondat de către Părintele Protopop pensionar Partenie Pop. Rădăcinile parohiei ortodoxe Târnăveni I coboară în istorie până în anul 1921, când construirea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a constituit un imperativ generat de contextul istoric şi religios, impulsionat de personalitatea vrednicului de pomenire, Părintele Gheorghe Oprean, ctitorul acesteia. Stilul de construcţie al sfântului locaş de închinare este cel brâncovenesc, născut din vechile tradiţii bizantine ale secolelor XIV-XVI, fuzionate cu arta locală seculară. Dispusă în plan treflat, cu o singură navă, pridvor deschis, iar în interior având pronaos, naos şi Altar cu două firide, edificiul eclezial este prevăzut cu o cupolă centrală şi două turnuri situate deasupra pronaosului, în care sunt aşezate cele trei clopote. Arhipăstorul Alba Iuliei a fost întâmpinat la Târnăveni de o mulţime mare de enoriaşi, care au umplut apoi biserica parohială. În timpul Dumnezeieştii Liturghii, ei s-au lăsat pătrunşi de frumuseţea slujbei şi s-au umplut de har, ducând fiecare acasă o fărâmă din plinătatea Jertfei de pe Sfântul Altar. La sfârşitul slujbei, Părintele paroh Sergiu Dumitru a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, primind însemnele distinctive ale acestui rang bisericesc: brâul roşu şi crucea pectorală.
Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Tarnaveni, Judetul Mures
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 542
Id: 47552
Data: Jan 14, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează cursuri la Școala Catehetică pentru adulți "Sfântul Ioan Gură de Aur", cu următoarele .....
Data: Jan 14, 2015
]]>Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Capitală își sărbătorește sâmbătă, 17 ianuarie 2015, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel Mare. Sărbătoarea .....
Data: Jan 14, 2015
]]>Sfântul Antonie cel Mare este cinstit în mod deosebit, în ziua sărbătorii sale, la 17 ianuarie 2015, la Biserica Domnească - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton - Curtea Veche din .....
Data: Jan 14, 2015
]]>În cadrul activităților tot mai diverse în planul catehetic, educativ și misionar, care se derulează începând cu luna martie a anului trecut, la Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail și .....
Data: Jan 14, 2015
]]>Biserica Domnească - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton - Curtea Veche din Capitală își sărbătorește, în fiecare an la 17 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel .....
Data: Jan 14, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).