Slujire arhiereasca la Turnu Rosu

]]>În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a sfinţit pictura Capelei “Sfântul Nicolae” din cadrul Centrului de Plasament şi a Centrului de Educaţie Incluzivă de la Turnu-Roşu, judeţul Sibiu, iar în soborul de preoţi s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton, slujitorul capelei, părintele Cristian Nicolae, preotul paroh din Turnu Roşu, Mihai Vrânceanu şi părintele Marius Munteanu de la Parohia Marpod, protopopiatul Agnita. Ierarhul a sfinţit pictura interioară realizată în perioada trecută şi a binecuvântat celelalte lucrări de înfrumuseţare a capelei din instituţia de ocrotire socială, informează mitropolia-ardealului.ro A urmat Sfânta Liturghie, spaţiul liturgic fiind arhiplin de credincioşi veniţi din sat şi din împrejurimi pentru a se ruga la slujba arhierească şi pentru a primi binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine capului Sfântului Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, păstrat într-o raclă la Catedrala mitropolitană din Sibiu, primind şi iconiţe al marelui ierarh. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicală, în care s-a relatat minunea vindecării celor zece leproşi. Ierarhul a subliniat în predică importanţa recunoştinţei pe care trebuie să o avem faţă de Dumnezeu, Binefăcătorul şi Proniatorul nostru. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom pe preotul slujitor al capelei, părintele Cristian Nicolae. În semn de recunoştinţă şi de mulţumire, părintele Cristian Nicolae i-a oferit ierarhului o icoană sculptată în lemn a Sfântului Andrei Şaguna.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Turnu Rosu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 572

Id: 47772

Data: Jan 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).