Sute de credincioşi au venit în Parohia Andrei Şaguna, cu ocazia târnosirii bisericii parohiale din localitate, după ce lucrările de consolidare, înfrumuseţare şi restaurare a picturii au fost finalizate, pentru a participa la slujba de sfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, care, cu această ocazie, a primit şi un al doilea hram: „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca cu privire la vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, sub titlul „Valoarea omului“.
Chiriarhul a arătat că aceasta este pusă mereu în lumină de Mântuitorul Însuşi, aşa cum reiese şi din minunea vindecării demonizatului din pericopa duminicii. Căderea omului din starea iniţială prin ispita diavolului cerea ridicarea prin harul dumnezeiesc, Biserica având grijă de aceasta. Cu ocazia sfinţirii bisericii, credincioşii înşişi trebuie să se înnoiască peste încercările vieţii, urmând să se înalţe mereu spre Dumnezeu. Hramul Bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ adaugă pe acela al cărui nume l-a primit şi localitatea, adică Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, personalitate de mare valoare şi model pentru credincioşii ortodocşi români, prin dragostea faţă de biserică şi neam, a spus ierarhul. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Adrian Mariş a fost hirotesit întru iconom stavrofor, după care a mulţumit chiriarhului pentru grija părintească purtată, donatorilor, credincioşilor şi autorităţilor locale care au sprijinit lucrările de la biserica parohială. La final, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă frăţească ţinută la căminul cultural din localitate. Biserica a fost construită în anii 1926-1936 de o comunitate de familii româneşti colonizate, venite din Cenadul unguresc şi aşezate aici. Numele satului a fost dat după numele ierarhului ardelean Andrei Şaguna care a avut acelaşi itinerar (din Ungaria în Ardeal).
(Sursa: basilica.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 515
Id: 34848
Data: Oct 22, 2013
Imagine:
Pe langa Sf. Constantin si Elena, cum este indeobste cunoscut, anul 2013 a fost proclamat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si An comemorativ al Parintelui Dumitru .....
Data: Oct 23, 2013
PS Calinic Botosaneanul a sfintit sambata, 19 octombrie 2013, biserica parohiei Smardan, Protopopiatul Darabani, iar PS Ioachim Bacauanul a binecuvantat duminica, 20 octombrie 2013, .....
Data: Oct 23, 2013
Fundatia Sfintii Constantin si Elena - Valea Cetatii - Brasov, prin grija ce o acorda persoanelor varstnice, si-a indreptat atentia catre preotesele vaduve din Brasov si imprejurimi. .....
Data: Oct 23, 2013
Saptamana trecuta au reinceput la Caracal activitatile derulate in cadrul parteneriatului Şcoala-Biserica. Astfel, elevii de la Şcoala Gimnaziala Nr. 1 din municipiu au participat la o .....
Data: Oct 23, 2013
Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Teologie, in parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei, Consiliul Judetean Dolj si Inspectoratul Şcolar Judetean Dolj, a organizat conferinta .....
Data: Oct 23, 2013
Luni, 21 octombrie, beneficiarii Centrului Comunitar Speranta in viitor pentru persoane seropozitive, al Arhiepiscopiei Timisoarei, insotiti de pr. Ştefan Şisu, coordonator al centrului, au .....
Data: Oct 23, 2013
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).