Slujire inter-ortodoxa si vizita patriarhala la Pecs – Ungaria

]]>Pentru comunitatea ortodoxă sârbă din oraşul Pecs (Peci), din Ungaria, Duminica a IV-a după Paşti (3 mai 2015) a fost o zi de mare bucurie şi sărbătoare, prin vizita şi slujirea Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a fost oaspetele Preasfinţitului Părinte Lukijan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria şi Administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara. Răspunzând invitaţiei adresate, la acest eveniment a luat parte şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu alţi clerici din cadrul Episcopiei, astfel încât sărbătoarea de la Pecs a dobândit şi un pronunţat caracter inter-ortodox, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Vizita Preafericitului Părinte Patriarh Irineu al Serbiei a fost prilejuită de sfinţirea unei noi biserici, cu hramul Sfinţii Apostoli Andronic şi Iunia, care a fost construită la Pecs pe un teren care aparţine Parohiei Ortodoxe Sârbe din acest oraş. Slujba sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Irineu împreună cu cei doi Ierarhi, sârb şi român: Preasfinţitul Părinte Lukijan, Chiriarhul locului şi Preasfinţitul Părinte Siluan şi cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, între care s-au numărat toţi cei 17 clerici ai Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria, dar şi clerici veniţi din Serbia. La eveniment au participat şi multe oficialităţi, ca de pildă: Domnul Fedor Tibor, Şef de Secţie la Departamentul pentru Relaţiile cu Cultele, din cadrul Ministerului Resurselor Umane, de la Budapesta şi reprezentant al Guvernului Ungar, Domnul Radoslav Pavlovici, Consilier Prezidenţial al Preşedintelui Serbiei Tomislav Nicolici, Domnul Jeliko Ianetovici, Ambasadorul Bosniei-Herţegovina la Budapesta, Domnul Rade Drobaţ, Ambasadorul Serbiei la Budapesta, Domnul Páva Zsolt, Primarul oraşului Pecs, ş.a., precum şi foarte mulţi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date cu profesionalism de corul „Sfântul Serafim de Sarov” de la Catedrala din Zrenianin (Serbia). În cadrul slujbei, Preotul Paroh Milan Erici, de la Parohia Ortodoxă Sârbă din Pecs a fost distins de Chiriarhul său cu brâu roşu şi diplomă, iar Părintele Diacon Andrei Ştriik a fost hirotesit întru Arhidiacon. În cuvântul de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Irineu şi-a exprimat satisfacţia de a putea fi prezent în mijlocul comunităţii ortodoxe sârbe de la Pecs, din Ungaria, cu ocazia sfinţirii acestei noi biserici, care este o realizare deosebit de importantă în viaţa oricărei comunităţi şi a menţionat cu bucurie, de asemenea, prezenţa unui Ierarh Român la acest eveniment. La rândul său, Preasfinţitul Părinte Lukijan a mulţumit Preafericirii Sale pentru această vizită şi slujire, care a fost prilejuită de sfinţirea bisericii, dar şi de încheierea unui proiect european mai amplu, pe tema dezvoltării turismului religios, în care au fost implicate mai multe culte şi asociaţii din Pecs, având ca partener principal de proiect Fundaţia Zsolnay, din acest oraş. Pentru Episcopia Sârbă din Ungaria, proiectul a cuprins restaurarea imobilului Parohiei din Pecs, care era foarte deteriorat şi în care a funcţionat şi o capelă, începând din anul 1949 şi până la sfârşitul anului 2014, iar în locul acestei capele a fost amenajată o expoziţie permanentă de icoane de secol XVIII-XIX, aparţinând pictorului Arsa Teodorovici, din Arad, dar şi altor autori. Tot în cadrul acestui proiect a fost cuprinsă şi construirea unei noi biserici, care a fost sfinţită în această duminică şi care va fi de acum înainte biserica Parohiei Sârbe din Pecs. Îndată după încheierea Sfintei Liturghii, în prezenţa Preafericirii Sale, a celor doi Ierarhi şi a multor oficialităţi a avut loc o conferinţă de presă, destinată încheierii proiectului pentru Episcopia Ortodoxă Sârbă, în cadrul căreia au luat cuvântul Domnul Hopa Péter, Secretar de Stat pentru Cultură în cadrul Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, Domnul Consilier Prezidenţial Radoslav Pavlovici, Domnul Páva Zsolt, Primarul Pecs-ului şi alte oficialităţi după care, în chip simbolic, a fost tăiată o panglică, de la intrarea în sediul expoziţiei de icoane. Cele 42 de icoane cuprinse în această expoziţie au fost restaurate cu sprijinul Institutului Cultural Maghiar „Balázs” şi au mai fost prezentate în diferite expoziţii: la Novisad, în Serbia, acum 3 ani, pentru prima dată; la sediul din Bruxelles al Institutului Cultural „Balázs”, în urmă cu 2 ani şi în Galeriile „Andrei Rubliov” de la Moscova, în anul trecut, pentru ca de acum înainte ele să îşi găsească sediul permanent în locaţia fostei capele ortodoxe sârbe de la Pecs, frumos restaurată. Tot cu prilejul proiectului, în interiorul noii biserici a fost montat un iconostas bizantin vechi, din anul 1721, care provine de la biserica sârbească cu hramul „Bunavestire” din localitatea Szentendre şi care îmbină valoarea trecutului cu frumuseţea şi noutatea prezentului, exprimată prin arhitectura şi construcţiile noului locaş de cult. Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Andronic şi Iunia” este, la rândul ei, executată după modelul unei biserici bizantine mai vechi, din Croaţia. Oficialităţile implicate în proiect au primit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Lukijan acte de cinstire şi daruri simbolice, între care s-a numărat şi albumul bilingv, în sârbă şi maghiară, dedicat proiectului şi intitulat „Naşterea noii biserici” („Újtemplom születése”). Manifestarea consacrată sfinţirii noii biserici şi inaugurării expoziţiei muzeale de la Pecs s-a încheiat cu o recepţie, oferită la sediul Parohiei Ortodoxe Sârbe şi cu o agapă frăţească la care au fost invitaţi toţi participanţii.

Download: Click for download attached file: Slujire inter-ortodoxa si vizita patriarhala la Pecs – Ungaria

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 640

Id: 51394

Data: May 6, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).