Slujiri arhieresti in Eparhia Severinului

]]>La sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a efectuat două vizite pastorale în cuprinsul Eparhiei, a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei. În duminica a VII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim a săvârşit Sfânta Liturghie la mănăstirea Baia de Aramă, care poartă hramurile ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi ”Sfânta Muceniță Marina”. Alături de Preasfinția Sa a liturghisit un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile stranei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe” de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Luni, 20 iulie, când Biserica dreptslăvitoare îl cinsteşte pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, credincioşii de la Schitul de Sus au primit în mijlocul loc pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei. Ierarhul mehedințean a slujit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi iar la finele slujbei le-a vorbit celor de față despre personalitatea marelui proroc vetero-testamentar. În încheiere, credincioșii prezenți s-au învrednicit de arhierești binecuvântări.

Download: Click for download attached file: Slujiri arhieresti in Eparhia Severinului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 483

Id: 53990

Data: Jul 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).