Slujiri arhieresti la biserici inchinate Maicii Domnului

]]>Prima mare sărbătoare a lunii septembrie a fost închinată Nașterii Maicii Domnului, marți, 8 septembrie. Cu această ocazie, credincioșii și-au îndreptat pașii spre multe locașuri de rugăciune ce și-au serbat hramul, unde au fost binecuvântați și au participat la sfintele slujbe săvârșite de către ierarhi din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, informează Ziarul Lumina De praznicul Nașterii Maicii Domnului, marți, 8 septembrie, a fost serbată ziua municipiului Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din istorica cetate de scaun munteană. După slujbă a avut loc tradiționala procesiune cu icoana Maicii Domnului, ocrotitoarea municipiului Târgoviște, de la Catedrala Arhiepiscopală, prin centrul orașului, până laCurtea Domnească. În apropierea Turnului Chindiei, într-una din sălile Palatului Domnesc, a avut loc ședința festivă a Consiliului local municipal. În cuvântul rostit în cadrul ședinței festive a Consiliului local municipal, Înaltpreasfințitul Nifon a subliniat semnificația spirituală a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, a rolului Sfintei Fecioare în istoria mântuirii, dar și a importanței pe care trecutul istoric al Bisericii și neamului nostru îl are pentru aprofundarea prezentului și zidirea creatoare a viitorului, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Biserica Parohiei Săpunaru din municipiul Focşani şi-a sărbătorit, de asemenea, marţi hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială. Potrivit tradiţiei, la final s-a săvârşit şi un Parastas pentru ctitorii, slujitorii şi binefăcătorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul. Biserica „Naşterea Maicii Domnului”-Săpunaru, monument istoric datând din anul 1783, deţine în patrimoniu o icoană mare, cu chipurile Maicii Domnului și Pruncului Iisus, adusă de la Ierusalim şi donată de către Hagi Constantin Dumitru din Focşani, în anul 1864, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. La praznicul din 08 septembrie, și Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezenţa credincioşilor eparhiei şi din întreaga ţară, care au putut admira frumuseţea sfântului locaş, ridicat în stil ştefanian, împodobit cu mozaicuri exterioare, ne-a transmis părintele Gabriel Molocea, consilier misionar și comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Grupuri de copii din parohiile învecinate, beneficiari ai Programului catehetic naţional Hristos împărtăşit copiilor, au interpretat cântece şi au rostit poezii închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La sărbătoarea hramului, obștea monahală de la Cudalbi a pregătit în jur de 1.500 de pachete cu o gustare pentru pelerini. Praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost zi specială de sărbătoare pentru locuitorii din Parohia Ortodoxă Română din Micherechi, Ungaria. La biserica parohială a fost sărbătorit cel de-al doilea hram al locașului de cult, iar la Casa de cultură Gheorghe Dulău din localitate, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta, a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, la câteva zile după data la care a fost stabilită ea prin hotărârea Parlamentului României (31 august). Sfânta Liturghie a fost oficiată la biserica parohială de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurat de un sobor de slujitori. La finalul slujbei, părintele Nicolae Bordașiu, slujitor la Parohia Sfântul Silvestru din București, a evocat legăturile sale sufletești cu această obște românească din Ungaria. Tot la Casa de cultură Gheorghe Dulău au fost prezentate două spectacole interactive, pentru aproximativ 120 de copii, de la Grădinița și Școala Generală Românească din Micherechi, a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Download: Click for download attached file: Slujiri arhieresti la biserici inchinate Maicii Domnului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 55763

Data: Sep 10, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).