Solidaritate si filantropie pentru sinistratii din Vaideeni

La aproape o lună de zile de când localnicii din Atârnaţi - Vaideeni au trecut printr-o grea încercare cauzată de o viitură puternică, viaţa de zi cu zi încearcă să-şi reia firul de dinainte. De cum intri în cătunul peste care viitura a trecut la sfârşitul lunii iulie, se observă câteva barăci albe în care locuiesc cei cărora apa le-a luat totul. Pe doar două paturi, oamenii încearcă să-şi ducă viaţa de zi cu zi, aşteptând un ajutor. Sunt mulţumiţi că au un acoperiş deasupra capului, însă îşi aduc aminte cu lacrimi în ochi de ziua în care şi-au văzut munca de o viaţă risipită pe albia râului Luncavăţ. Anişoara Lătraru ne-a mărturisit că apele i-au luat grădina cu zarzavat şi bunurile din casă, iar în urmă a rămas doar mâlul şi două încăperi în care locuiesc toţi cei opt membri ai familiei. "Casa fiului meu a fost luată de ape, iar în urmă a rămas doar o sobă. Tot prăpădul a durat o oră, iar acum nu avem banii necesari pentru a face ceea ce a fost înainte. În prezent, locuim într-o cameră opt persoane şi ne descurcăm foarte greu. Când am văzut că vine prăpădul, am făcut a treia pareză", a spus Anişoara Lătraru. Un alt localnic şi-a adus aminte de ziua în care viitura a intrat în gospodărie şi a inundat locuinţa. "După ce apele s-au retras, nu am mai avut linişte noaptea de frică. În urmă a rămas un dezastru. Ar fi fost foarte greu dacă nu am fi primit ajutoare mai ales din partea Bisericii. Multe zile nu ne-am putut descurca astfel încât să mai putem câştiga o pâine. Mulţumim din suflet celor din Moldova care s-au gândit la noi şi ne-au ajutat", şi-a amintit Dan Gheorghe.

Viitura a împăcat suflete

Inundaţiile de la sfârşitul lunii trecute au afectat multe familii care se confruntă cu sărăcia şi care se descurcă de pe o zi pe alta. Viitura a reuşit însă să împace şi inimi, astfel încât oamenii trăiesc în armonie. "Dumnezeu să mă ierte că sunt păcătos, dar vă mărturisesc faptul că eu nu vorbean cu sora mea de mulţi ani de zile. De asemenea, soţia mea era certată cu unul din cumnaţi. Acum, după ce a venit potopul acesta ne-am împăcat cu toţii. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute de acum înainte şi suntem bucuroşi pentru că suntem în viaţă. Mulţi dintre cei care erau în duşmănii din satul acesta s-au împăcat, iar acum trăiesc precum fraţii. Recunosc faptul că avem duşmănie, dar după ce am văzut ce e răul, nu voi face decât să-i ajut pe cei care au nevoie", s-a exprimat Dan Gheorghe. O parte dintre sinistraţii din Atârnaţi au venit la biserica din Parohia Vaideeni 1, Protopopiatul Hurezu pentru a primi lucruri sau alimente ce au fost depozitate în casa socială. "Dumnezeu să le dea sănătate celor care s-au gândit la noi şi celor care au venit din Moldova pentru a vedea care este situaţia aici. Am primit haine şi mâncare, mai ales că nu mai aveam deloc", a declarat Vasile Mercin.

"Daruri binevenite" pentru sărmanii din Atârnaţi

În după-amiaza zilei de 19 august 2014, un tir şi două microbuze puse la dispoziţie de Parohia "Sfinţii Voievozi" 2 - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, au adus alimente, lenjerie, cereale şi alte bunuri sinistraţilor din Atârnaţi. Acestea au fost colectate de la parohiile protopopiatelor Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roznov, precum şi de la Parohia "Sfinţii Voievozi" - 2. "Dorim să mulțumim protopopiatelor Piatra Neamț, Târgu Neamț și Roznov, precum şi Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Mulțumim în numele comunităţii noastre pentru tot ceea ce s-a oferit. Primăria comunei Vaideeni, împreună cu Prefectura și Consiliul Județean Vâlcea și cu reprezentanții autorităţilor centrale au fost aproape de cetățenii în cauză, oferind ajutoare începând de la alimente, haine, materiale de construcții și toate cele ce au fost necesare pe moment. De asemenea, s-au luat măsuri de dotare constând în module de locuit, într-o zonă situată în amonte. Considerăm că în momentul de față, situația este sub control. Aceste daruri înseamnă mult pentru cetățenii acestei comune, în special pentru cei din Atârnați, ei fiind o pătură cam neajutorată, în sensul că nu au unde lucra și au copii foarte mulți. Aceste ajutoare din Săvinești, Piatra Neamț, Târgu Neamț și Roznov sunt binevenite", a menţionat epitropul Nicolae Mădularu de la Parohia Vaideeni 1.

Suferinţa, "prilej de manifestare a iubirii creștine"

Printre mormanele din Atârnaţi a ajuns o delegaţie de la Parohia Sfinţii Voievozi - Savineşti, Protopopiatul Roznov, judetul Neamţ, condusă de părintele Petru Munteanu, însoţită de părintele Dorin Iancu, ispector al Departamentului Media al Eparhiei Râmnicului. "Această activitate filantropică este de fapt o mărturisire a vieții Bisericii noastre. Orice suferință a fraților noștri, a credincioșilor, a creștinilor și a celor încercați, devine un prilej de manifestare a milei și iubirii creștine pe care noi am primit-o și pe care o dezvoltăm prin susținerea atât a rugăciunii cât și a ajutoarelor materiale pe care dorim să le oferim celor încercați", a spus pr. Petru Munteanu. Voluntarii de la Parohia Savineşti 2 au fost cei care au asigurat transportul alimentelor şi care au coordonat activitatea de încărcare şi descarcare. "Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, am început această acțiune în urmă cu o săptămână, văzând și auzind prin mass-media ce se întâmplă în această zonă a țării. S-au adus ajutoare constând în produse agricole, produse alimentare și haine în valoare de peste 100.000 delei. Sperăm ca prin ceea ce s-a oferit, am adus o rază de speranță acestor oameni care au fost bătuți de soartă prin cele ce s-au întâmplat în perioada calamităților. Sufletul acestei acțiuni la nivelul Parohiei Săvineşti 2 a fost părintele Petru Munteanu, care a îndemnat oamenii să doneze şi care a intermediat trasnportul ajutoarelor din cele trei protopopiate. Mulțumesc celor care s-au implicat și care ne-au ajutat în această acțiune. Am plecat aseară (n.r. luni, 18 august) la ora 20:00 cu tirul, iar ceilalți voluntari au plecat marţi dimineaţă la ora 2:00. În momentul în care vrei să faci un lucru bun, Dumnezeu te ajută. Nu suntem obosiți, ci suntem în stare să mergem mai departe. Când încerci să faci un bine nu există oboseală și nici nu o simți", a remarcat epitropul Constantin Chele de la Parohia "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti.

"Sperăm să reașezăm liniștea în sufletul oamenilor"

Alături de ec. Băluţă Achim Daniel, primarul comunei Vaideeni, am ajuns pe albia raului Luncavăţ, care ne-a prezentat situaţia la 20 de zile de când viitura s-a abătut peste localnicii din Atârnaţi. "În data de 29 iulie a venit această nenorocire peste noi. Apele au depășit orice cotă istoric prognozată că s-ar putea întâmpla. Din nefericire, avem 17 case distruse total, 21 avariate și 58 inundate, 116 gospodarii distruse definitiv și aproximativ 200 avariate. În momentul de față, suntem în reconstrucție. Cu sprijinul autorităților și al Guvernului României am reușit să reabilităm albia râului. Este destul de solidă, însă va trebui implementat un proiect pentru zidul de sprijin și gabioane. Vreau să mulțumesc pentru efortul deosebit și pentru ajutoarele trimise, atât celor care au ajuns aici, cât și tuturor celor care s-au gândit la noi în momentele acestea grele prin care am trecut. Imaginați-vă un om care a trudit o viață și a rămas fără nimic în doar câteva minute. Aceste ajutoare ne sunt de mare sprijin, și sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să reașezăm liniștea în sufletul oamenilor care au fost afectați de această tragedie, pentru că, în momentul de față, toată comunitatea este speriată de ceea ce s-a întâmplat. Sperăm să primim ajutor de la Guvern pentru refacerea caselor celor care efectiv nu le mai au sau care nu mai pot să locuiască în ce le-a mai rămas", s-a exprimat primarul Băluţă Achim Daniel.

Recunoştinţă din partea Înaltpreasfinţitului Varsanufie

La finalul acţiunii de ajutorare a sinistraţilor, părintele inspector Dorin Iancu de la Arhiepiscopia Râmnicului a transmis un gând de mulţumire din partea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. "Mă gândesc că niciodată un fapt real văzut de la distanță nu poate fi înțeles cu adevărat. Astfel, doar prezența la fața locului, mai ales în cazul unor calamități de genul acesta, poate să ne facă să înțelegem ce a fost cu adevărat. S-au primit ajutoare din mai multe părți ale țării, dar de data aceasta sinistraţii au fost ajutaţi de credincioşii păstoriţi de IPS Teofan. Biserica, indiferent de distanța și de osteneala drumului, este unită atunci când o zonă a țării cade sub o calamitate, indiferent de natura acesteia. După cum ați văzut, oamenii au pierdut chiar și tot ce au agonisist în toți anii vieții lor. Nu au rămas nici casele în picioare, nu mai zic de gospodărie, animale și celelalte lucruri. Toate ajutoarele au fost binevenite. Dumnezeu să răsplătească osteneala credincioșilor de la care s-au strâns aceste daruri, a preoților care au coordonat aceste deplasări și a ierarhilor care s-au implicat. În numele Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, le mulțumim tuturor celor care s-au ostenit cu această colectă și cu acest transport de ajutoare pentru sinistrații din Vaideeni. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le răsplătească jertfa, osteneala și mai ales dragostea de a nu fi uitat de frații lor din Țara Românească", a transmis pr. Dorin Iancu. Inundaţiile abătute asupra localnicilor din Atârnaţi au ruinat case şi au întristat multe suflete şi aşa amărâte din cauza lipsurilor materiale, însă dragostea manifestată pentru cei sărmani a adus un strop de bucurie şi de nădejde.


sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Aug 20, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei