Spectacol caritabil organizat de Parohia bucuresteana Sf. Nicolae – Dintr-o zi

_9SM3307

In cadrul actiunilor dedicate Anului omagial al educatiei religioase a tineretului crestin ortodox, Parohia Sf. Nicolae – Dintr-o zi din Capitala a organizat in seara zilei de 06 iunie 2016 un spectacol caritabil pe scena Teatrului Excelsior. Piesa de teatru Intamplari din musuroi a fost interpretata de 19 copii de la aceasta Biserica, coordonati de Diacon Nicolae Mogage. Textul original al piesei, muzica, costumele si decorurile au fost realizate de copii, tineri si adulti apropiati ai Bisericii Sf. Nicolae Dintr-o zi, care s-au implicat cu entuziasm in organizarea acestui spectacol.

Acest eveniment s-a nascut din dorinta de a le oferi copiilor care frecventeaza aceasta Biserica un prilej de a descoperi bucuria de a fi impreuna si de a cultiva mai mult prietenia dintre ei, dar si cu gandul de a-i obisnui pe cei mici cu experienta ajutorarii concrete a semenilor aflati in situatii mai dificile.

In urma acestui spectacol caritabil, din vanzarea biletelor si din donatii, s-au adunat aprox. 10.000 de lei, bani care vor fi oferiti pentru sustinerea unui caz umanitar.

Flavia, o fetita de 10 ani, prezenta si ea luni seara in sala Teatrului Excelsior, avea nevoie de o suma importanta de bani pentru a putea achita contravaloarea unui implant osos. Cazul Flaviei a fost recomandat de domnul prof. univ. dr. Gheorghe Burnei de la Spitalul de copii Marie Curie, cel care va coordona echipa de chirurgi care va realiza aceasta operatie.

La sfarsitul piesei, domnul doctor le-a prezentat spectatorilor cazul Flaviei si le-a multumit micilor actori si publicului pentru ca, prin efortul si contributia lor, fetita va putea fi operata in zilele urmatoare.

[gallery link="file" ids="134840,134841,134842,134843,134844,134845,134846"]

The post Spectacol caritabil organizat de Parohia bucuresteana Sf. Nicolae – Dintr-o zi appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriahiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 908

Id: 60102

Data: Jun 8, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).